Cornel Dinu a desființat un jucător al lui Dinamo: „Când îi vine mingea pe voleu în careu o trimite spre tabelă”
Cornel Dinu, un simbol al lui Dinamo, a vorbit în termeni duri despre situația acutuală a clubului, totul fiind cauzat de selecția slabă, începând chiar de la nivelul Centrului de Copii și Juniori.
„Am spus demult, de două – trei luni, că Dinamo se va lupta pentru retrogradare. Unde nu-i cap, vai de picioare. S-au petrecut niște lucruri incredibile. Degeaba e acuzat exagerat domnul Negoiță. El a încercat niște lucruri. A ajuns la risipă, cheltuiește 130.000 de euro pe lună cu salariile.
Se poate face performanță cu mai puțini bani. Drama lui Dinamo e că nu a știut cu ce oameni să se înconjoare. Ce pretenții să ai caâd îi ai pe Răduță și Iorga la juniori? Al doilea e și șeful scouterilor. Ce pretenții să ai în situația asta?”, a spus Cornel Dinu la Digi Sport, referindu-se la Gabi Răduță, șeful CCJ Dinamo, și Marius Iorga, responsabil cu transferurile la Dinamo.
„Mister” a dat un exemplu: „Au produs apărători fără lovituri de cap, fără să știe să facă marcaj. Moldoveanu când îi vine mingea pe voleu în careu o trimite spre tabelă. Ce să facem în situația asta? Asta a produs Centrul de Copii și Juniori. Plus că mai erau băieții ăia…Păi, Păun a dat gol din depou, Popescu nu știu pe unde era. Mai sunt câțiva pe acolo, glumele alea de Katsikas, Popovici etc”.
Robert Moldoveanu, 19 ani, e un produs al lui Dinamo, atacantul debutând pentru roș-albi în Liga 1 la vârsta de 16 ani și patru luni într-un meci cu ASA, 0-0.