Cornel Dinu, afectat serios de situația din „Ștefan cel Mare”. „Dinamo mi-a mâncat zilele!”

Cornel Dinu s-a arătat serios afectat de situația de la Dinamo din ultima perioadă.

Dusan Uhrin a anunțat că Dinamo va intra din nou în insolvență la plecarea echipei în stagiul de pregătire din Turcia, iar Cornel Dinu a comentat vizavi de reacția antrenorului din „Ștefan cel Mare”.

Cornel Dinu susține că Dinamo a mai fost în insolvență de două ori, prima dată în 2011, iar apoi în 2015, în perioada în care Ionuț Negoiță se afla la conducerea clubului.

Cornel Dinu, afectat serios de situația de la Dinamo

„Procurorul” a transmis că nu dorește să vorbească foarte mult despre situația din „Ștefan cel Mare”, deoarece îi afectează sănătatea.

„Dinamo a mai fost în insolvenţă încă de două ori. În 2011, în insolvenţă declarată, din ce mai rămăsese din asocierea domnului Badea cu Borcea şi Săvulescu. Atunci a fost prima insolvenţă.

A doua e cea din 2015, declarată de societatea pe care a preluat-o Negoiţă. Şi acum e a treia oară. N-aş mai vrea să discut de Dinamo pentru că mi-a mâncat zilele. Am pus foarte mult suflet”, a declarat Cornel Dinu, pentru Telekom Sport.

Mario Nicolae, felicită reacția jucătorilor după ce Dinamo a intrat în insolvență

Deși echipa a intrat în insolvență pentru a treia oară, Mario Nicolae, oficialul formației din „Ștefan cel Mare” a avut numai cuvinte de laudă la adresa jucătorilor și staff-ului tehnic. „Ca director sportiv nu pot decât să fiu mândru şi să felicit jucătorii şi staff-ul tehnic pentru dăruirea şi profesionalismul de care au dat dovadă, de la reunire și până în momentul acesta. Nu a existat în niciun moment vreun conflict sau un moment în care să nu ofere maximum la antrenamente. Tot respectul meu pentru ei. Și în aceste momente sunt aici și se antrenează la capacitate maximă”, spunea Mario Nicolae.

Publicat: 26 06. 2021, 08:26