Cornel Dinu, atac nemilos la Mirko Pigliacelli. „Face parte din categoria circului, care venea şi distra cătunele izolate din Italia!”

Mirko Pigliacelli (26 de ani) a avut o prestație foarte slabă în partida FCSB – U Craiova, câștigată de roș-albaștrii cu 4-1. Cornel Dinu l-a criticat într-un mod vehement pe goalkeeper-ului italian, despre care spune că este un portar care nu oferă siguranță.

Pigliacelli a fost transferat de U Craiova, la începutul lui 2019, de la Pro Vercelli, pentru suma de 300.000 de euro.

 

Cornel Dinu: „E mai mult un excentric!”

 

„Pigliacelli face parte din categoria circului care venea şi distra cătunele care acum sunt izolate din Italia. E mai mult un excentric, un portar care nu-ţi dă siguranţă. A avut şi prestaţii destul de bune, dar, din păcate, cum s-a întâmplat şi în partida aceasta, la pasul acela pe care i l-a dat lui Man, eu cred în faza asta că la un portar trebuie să admiri siguranţa totală. Şi, dacă greşeşte o dată sau de două ori, trebuie să te gândeşti că-ţi poate întoarce un joc împotriva propriei echipe.

El are nişte calităţi, dar trebuie să i se spună foarte clar: «mă, tu ai venit din Italia, că acolo filmul s-a terminat, nu mai e la actualitate. Acum e cu totul altă gândire. Tu ai venit de acolo, pentru că acolo nu puteai să faci faţă decât pe la echipe de liga a doua, de liga a treia». Probabil că acelaşi lucru l-a făcut şi acolo şi nu a mai găsit de lucru. Şi a venit la noi şi aici e vina celor care conduc, pentru că el nu e la prima abatere”, a declarat Cornel Dinu pentru Telekom Sport.

 

Pigliacelli, aproape să fie dat afară de Pițurcă

 

Mirko Pigliacelii a avut mai multe contre cu antrenorul Craiovei, pe când echipa era pregăttă de Victor Pițurcă, portarul italian fiind trimis să joace la echipa a doua, pentru o scurtă perioadă. Relația dintre Pigliacelli și clubul din Bănie s-a mai calmat odată cu plecarea lui Pițurcă de la echipă.

„Am avut o discuţie cu el alaltăieri, dar va fi mai dificil pentru el să mai revină în lot. Oricum, nu mai vreau să revin asupra acestui subiect”, a spus Victor Piţurcă, recent.

Publicat: 11 03. 2020, 14:35