Cornel Dinu, chemat să o salveze pe Dinamo: „Păi ia-l băi, băiatule! Are competențe!”

Cornel Dinu, chemat să o salveze pe Dinamo
Vezi galeria foto - 4 poze

Aurel Țicleanu, fostul mare jucător al Craiovei Maxima, îi critică pe noii acțonari de la Dinamo, pentru că nu-l cooptează pe Cornel Dinu în conducerea clubului din „Ștefan cel Mare”.

Clubul Dinamo a fost preluat, în această vară, de un grup de investitori spanioli. Deși se aștepta ca acesta să-i aducă „strălucirea” de altădată formației din „Ștefan cel Mare”, echipa a rămas cu aceleași probleme financiare din trecut. Și au apărut altele chiar mai grave decât în era Negoiță.

Dinamo se află pe locul 10 din Liga 1, cu 16 puncte obținute, după 15 meciuri jucate.

Cornel Dinu, chemat să o salveze pe Dinamo

Aurel Țicleanu este îngrijorat de situația de la Dinamo, deoarece clubul roș-alb are datorii imense. Acesta susține că spaniolii, care au preluat echipa, ar trebui să-l coopteze în conducere pe Cornel Dinu, deoarece are competență.

„Clubul are datorii imense, acum s-a angajat la altele pentru că a adus jucători cu salarii incredibile. Nu știu cum o va scoate la capăt, e păcat pentru suporteri, pentru tradiție. Eu nu cred în proiectele astea.

Cine e emblemă la Dinamo? Cornel Dinu! Păi ia-l băi, băiatule, și pune-l acolo la Dinamo că știe, are competențe, are cunoștințe. Cum să reușească proiectul ăsta?”, a declarat Aurel Țicleanu, pentru Digi Sport.

Ionel Dănciulescu și-a pierdut orice speranță în noua conducere a lui Dinamo

Fostul oficial și jucător de la echipa roș-albă nu mai vrea să audă promisiuni din partea spaniolilor, care au preluat-o pe Dinamo, și cere ca vinovații, care au dus clubul în această situație, să plătească.

„Nu m-am gândit niciodată că vom ajunge într-o asemenea situație. Îmi e greu să cred când se vorbește de mărirea de capital. El nu e în stare să plătească un salariu.

Ei renunță la 2-3 salarii. Marea majoritate a contractelor sunt înregistrate prin firma domnului Melero. Sunt jucători care au venit pe un comision de 40.000 de euro pe an. Acești bani trebuie să îi plătești. El l-a păcălit pe Cosmin, care a venit pe baza acestei cunoștințe a lui.

Cred că acești indivizi din Spania care ne dădeau lecții de comportament să nu fie împinși de către cineva. A apărut un anumit domn Săpașu, care a spus «noi am intermediat această afacere.» Ce spune acest lucru?

Îți pui anumite întrebări legate de această tranzacție. E clar că sunt anumite neconcordanțe. Cineva va trebui să plătească.

Echipa are o soluție de salvare. Depinde de întâlnirea de mâine cu Cortacero. Va avea loc. N-am auzit de Șerdean înainte. Au venit cu o echipă nouă, oamenii lor. Șpaniolii nu mă cunoșteau pe mine. Vom afla tot ceea ce s-a întâmplat în această afacere”, a declara Ionel Dănciulescu, pentru Realitatea Sportivă.

Publicat: 21 12. 2020, 08:38
Actualizat: 21 12. 2020, 08:39