Victor Becali, cunoscutul impresar român, a fost invitatul emisiunii ProSport Live și a comentat dezvăluirile făcute de către Cornel Dinu în legătură cu performanțele europene ale clubului Dinamo.
La 36 de ani de la o semifinala istorică în Cupa Campionilor Europeni, Dinamo – Liverpool, Cornel Dinu, pe atunci antrenor secund în „Ștefan cel Mare”, a dezvăluit că a mituit arbitrii meciurilor din fazele precedente, cu Dinamo Minsk și cu Hamburg.
Victor Becali critică atitudinea lui Cornel Dinu, despre care spune că face publice niște detalii pe care nu le poate demonstra.
„Cornel Dinu a spus și despre mine fel de fel de lucruri, că i-am dat soției lui bani. Nu îmi aduc aminte, am discutat cu soția lui doar în prezenţa lui. După 4 ani și jumătate de detenție am devenit puțin amnezic. Pe Cornel Dinu l-am iubit ca pe fratele meu, dar are prostul obicei de a pune morții martori, pe soția lui, pe Vasile Anghel.
De ce să faci asta, dacă nu poți să probezi aceste lucruri? Mă întreb de ce omul ăsta face aceste lucruri, și-a îndepărtat și foarte puţinii prieteni pe care îi mai avea pe lângă el, prin aceste declarații. El este emblema lui Dinamo, a fost un mare fotbalist. Este legendă. Din păcate face nişte dezvăluiri, cum a fost și cu Hristo Stoicikov, sunt nişte lucruri pe care nu le poate proba niciodată”, a spus Victor Becali, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER