Cornel Dinu îl ia peste picior pe Aleix Garcia. „Să nu fi fost pe la berăria din peluză!”

Alexandru Cicaldau, Aleix Garcia Serrano si Deian Cristian Sorescu in meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si Universitatea Craiova, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Arena Nationala din Bucuresti, duminica 18 octombrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Aleix Garcia, fostul fotbalist al lui Manchester City, a fost titularizat de Cosmin Contra în meciul pierdut de Dinamo în fața Universității Craiova, scor 0-1, iar Cornel Dinu îl ia peste picior pe spaniol.

Fostul selecționer al echipei naționale a României a rămas impresionat de Borja Valle și Camara, iar despre Aleix Garcia n-a comentat foarte mult, ci la ironizat pe fostul star al lui Manchester City. 

Cornel Dinu îl ia peste picior pe Aleix Garcia

„Gonzalez, care acum nu a fost titular, obosit după deplasarea la națională, apoi cel care e suspendat, Isma Lopez, și el intră în niște calcule. Din ce văd eu, cei care cred că se mai pot ridica la valoarea lui Dinamo sunt Valle și Camara. În cazul lui Camara, rămân la părerea că e mai mult un inter decât un jucător de bandă. 

Asta din ce am văzut. Apoi văd că au mai venit, e un băiat care a fost pe la City (n.red. – Aleix Garcia), să nu fi fost pe la berăria din peluză”, a declarat Cornel Dinu la TV Telekom Sport.

Ce a discutat Cornel Dinu cu Pablo Cortacero

„Am avut o discuție cu Cortacero, în prezența lui Contra. I-am povestit istoria lui Dinamo. Nu i-am spus absolut nimic altceva. Sunt niște oameni care sunt plăcuți, Alex Couto știe despre ce e vorba, un om care a scris cărți, fost jurnalist, se poate discuta cu el despre fotbal. Mai e un tip, tatuat pe mâna stângă, Jose. Mi-a zis «Mister, eu te-am văzut în ’73». Știa despre meciul cu Atletico Madrid. În rest, e confuzie mare. Nu contest că ei ar vrea să facă ceva bine”, a mai spus Cornel Dinu.

Publicat: 20 10. 2020, 13:06