Cornel Dinu, ipoteză uluitoare după ce Florinel Coman s-a ales cu dosar penal pentru că a condus fără permis valabil în România. „Nu-mi vine să cred că acum s-a petrecut prima dată”
Florinel Coman s-a ales cu dosar pentru că a condus mașina fără să aibă un permis valabil în România. Cornel Dinu este convins că nu este prima oară când face așa ceva și crede că aceasta este „rodul educației” de la FCSB.
Florinel Coman a câștigat premiul de „vitezomanul zilei”. Jucătorul FCSB a fost surprins de poliție fără permis și conducând mașina cu 165 km/h pe Autostrada A2, sensul Constanța- București. Luat la întrebări de agenți, fotbalistul nu a prezentat un permis valabil în România, iar Gigi Becali a explicat că aceasta are un documente valabil obținut în Ucraina.
„Mie nu îmi vine să cred că acum s-a petrecut prima dată o astfel de întâmplare cu acest Coman, să conducă maşina fără carnet. Sunt convins că el merge de ceva timp, deci este o victimă a educaţiei care există acolo”, a spus Cornel Dinu, la Telekom Sport.
Fostul internațional este convins că fotbalistul este o victimă în acest joc nebun al milioanelor de euro.
„E simplu, totul pleacă de la educaţie. Nu e exclus ca toată licitarea aceasta fictivă, e de 15 milioane, de 20 de milioane, să le fi luat şi minţile jucătorilor”, a mai explicat Dinu.
Gigi Becali, scut în fața lui Florinel Coman
Gigi Becali și-a apărat jucătorul din prima clipă și încercat să minimalizeze conflictul. Patronul FCSB a spus că este gata să meargă în instanță și să-i explice judecătorului cum stă situația.
„El are carnet, dar luat în altă țară. Un carnet este valabil și în Africa! Când au verificat milițienii în baza de date, el nu este înregistrat, că n-a luat la noi. Nu te înregistrează nimeni! Nu poate să fie penal, dacă avea permis. Miliția o să verifice în Ucraina, acolo a dat examenul.
Dacă el e milițian din Brăila, o să zică că nu e permis, dacă nu e scris pe românește. O să-i dea probabil un an de închisoare cu suspendare. O să-i spun judecătorului să-l ierte că e la FCSB și să-i dea doar o amendă penală. Miliția n-a luat toate datele, stați liniștiți că nu o să fie nimic”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.