Cornel Dinu a pus tunurile pe Vlad Chiricheș, ironizându-l pentru accidentările repetate suferite de când a revenit la FCSB. „Porțelan Chiricheș”, a fost porecla pe care i-a atribuit-o.
Fundașul central de 34 de ani ar fi trebuit să facă parte din formula pentru meciul cu U Cluj, pe post de închizător în 4-2-3-1, dar s-a accidentat la încălzire. Locul său a fost luat astfel de Marius Ștefănescu, cel care evoluează de obicei ca extremă.
Campioana s-a impus, însă, scor 2-1, datorită dublei lui Daniel Bîrligea. Acesta a marcat în total de șapte ori în 11 meciuri, motiv pentru care Mircea Lucescu a decis să-l convoace la echipa națională pentru ultimele runde din Liga Națiunilor, în detrimentul lui George Pușcaș.
În actuala ediție de campionat, Vlad Chiricheș a bifat zece apariții în toate competițiile, trecându-și în cont și o pasă de gol. Faptul că a devenit din nou indisponibil l-a adus, însă, în colimatorul lui Cornel Dinu, care i-a transmis, printre ironii, un mesaj ferm: să agațe cât mai curând ghetele în cui.
„Cea mai așteptată, pentru că interesantă sau valoroasă sau disputată cred că ar fi prea mult spus, partidă a etapei s-a jucat pe frumosul stadion din Cluj (nu cel din Gruia…), bine populat de această dată, între liderul „Haide U!” și o «fecesebecaliuță» aflată în marș forțat spre vârful clasamentului și primăvara europeană. A părut ghinion pentru «bercenarii» lui Gigi Becali încă de la încălzire: indisponibilul, fotbalistic vorbind, cam de când s-a întors pe cai mici la FCSB, Porțelan Chiricheș iarăși s-a accidentat (păi ce mai poate să facă altceva?!), neatacat de nimeni. Când ajungi la o vârstă ca a lui și te «rupi» atât de des, este semn că trebuie să pui ghetele la pritocit ca doar amintire. Și uite-așa a trebuit să intre Ștefănescu din primul minut…”, a transmis „Procurorul” pentru fanatik.ro.
„Cea mai așteptată, pentru că interesantă sau valoroasă sau disputată cred că ar fi prea mult spus, partidă a etapei s-a jucat pe frumosul stadion din Cluj (nu cel din Gruia…), bine populat de această dată, între liderul „Haide U!” și o «fecesebecaliuță» aflată în marș forțat spre vârful clasamentului și primăvara europeană.
A părut ghinion pentru «bercenarii» lui Gigi Becali încă de la încălzire: indisponibilul, fotbalistic vorbind, cam de când s-a întors pe cai mici la FCSB, Porțelan Chiricheș iarăși s-a accidentat (păi ce mai poate să facă altceva?!), neatacat de nimeni. Când ajungi la o vârstă ca a lui și te «rupi» atât de des, este semn că trebuie să pui ghetele la pritocit ca doar amintire. Și uite-așa a trebuit să intre Ștefănescu din primul minut…”, a transmis „Procurorul” pentru fanatik.ro.
Având în vedere că jucătorii neconvocați la loturile naționale au primit câteva zile libere, Vlad Chiricheș a plecat la Paris, într-o vacanță alături de soție și copii. Verdictul în privința accidentării va veni abia în cursul zilei de joi, 14 noiembrie.
„O să aflăm joi situația lui. Nu cred că e ceva grav. Din prima zi a putut să meargă, poate a fost doar o contracție. E ziua lui (n.r. – pe 14 noiembrie). A apucat să-și facă rezervări pentru copii la Disneyland. Subiectul «familie» e foarte important, e o situație specială”, a declarat Mihai Stoica la Prima Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER