Cornel Dinu, veste fantastică pentru fanii lui Dinamo! Pablo Cortacero ar putea să fie istorie: „Negoiță tratează cu șefii DDB!”
Fanii lui Dinamo încearcă să scape de Pablo Cortacero și oamenii lui, iar Cornel Dinu dă de înțeles că spaniolii ar putea să fie în curând istorie, după ce a dezvăluit amănunte de ultimă oră din tabăra „câinilor”.
Cornel Dinu susține că Ionuț Negoiță trebuie să primească 150.000 de euro pe trimestru pentru ca spaniolii să poatră prelua clubul.
Fanii vor să profite de faptul că Pablo Cortacero n-a mai adus bani la Dinamo și așteaptă ca spaniolii să piardă cele 72,8758% dintre acțiuni. De altfel, jucătorii nu mai au niciun fel de încredere în promisiunile pe care le fac Cortacero și Șerdean.
Fanii lui Dinamo, aproape să scape de Pablo Cortacero! Cornel Dinu: „Negoiță tratează cu DDB!”
„Am niște informații. Domnul Negoiță deja tratează cu o parte a conducerii DDB, pentru o anumită preluare a lui Dinamo. El nu a fost implicat cu sufletul, nici măcar un gram. El a avut un interes de imagine, dar din câte am auzit, se pare că se poate declanșa o discuție. Există o înțelegere discretă. Pe lângă cei 500.000 de euro, Negoiță trebuie să mai primească de la spanioli 150.000 de euro pe trimestru.
Chiar acum am închis un telefon cu cineva, un om foarte bine pregătit din punct de vedere juridic. Probabil va avea o discuție cu juristul lui Negoiță în zilele următoare. Va discuta cu domnul Gheorghiță, l-am cunoscut și mi-a făcut impresia de om bine intenționat. Sunt niște informații în sensul acesta. Dacă Nicolae Badea se va apropia în continuare, ca om de decizie, măcar de sfat, din umbră, este benefic din toate punctele de vedere”, a spus Cornel Dinu, conform GSP.
Fostul antrenor al lui Dinamo a analizat și eșecul de la Botoșani, scor 0-4: „Jocul nu e depresiv. Depresie putem să avem noi, ăștia care avem atâția ani la Dinamo. Eu m-am zbătut în ultimele 8 luni să prezint adevărul de la echipă. Nu pot fi indiferent de ce se întâmplă la o echipă care se confundă cu existența mea. Am peste 45 de ani în curtea lui Dinamo. De asta mă zbucium, încerc să scot adevărul. Situația este groaznică. Mă uitam la meci, ca de fiecare dată. Încercam să caut o asemănare în timp. Fac o comparație extremă, dar pentru cei în vârstă poate fi acceptată. Cred că doar doi jucători sunt conformi cu istoria valorilor clubului. Mă refer la Sorescu și la Fabbrini”.