Corneliu Papură, tot mai constestat în Bănie! „Ai nevoie de un antrenor care ştie ce înseamnă lupta la titlu”
Universitatea Craiova a înscris cu Astra Giurgiu, 1-1, după trei meciuri în Liga 1 fără gol marcat, dar a fost insuficient pentru a întrerupe seria nefastă, care o poate duce la şase puncte în spatele liderului FCSB.
Vinovatul numărul unu este în viziunea fanilor Corneliu Papură, antrenorul echipei din Bănie. Și spectatorii neutri au început să-l conteste pe oltean.
George Florescu, fostul internațional și jucător de la U. Cluj, crede că varianta Reghecampf este una câștigătoare.
Corneliu Papură, tot mai constestat! „Ai nevoie de un antrenor care ştie ce înseamnă lupta la titlu”
„Din ceea ce văd, cred că atunci când declari că te lupţi la titlu ai nevoie de un antrenor care ştie ce înseamnă lupta la titlu. Reghecampf, cu siguranţă, ar fi mai potrivit.
Dacă ar veni la Craiova, ar veni pentru rezultate şi trofee. Iar trofeele costă bani şi o să vrea jucători de valoare. Ai nevoie de jucători bine plătiţi, de linişte…”, a declarat fostul internaţional, la Look Sport.
„Speram ca cei care vin de pe bancă să fie mai inspirați. Ultima pasă ne-a lipsit astăzi în majoritatea acțiunilor ofensive. Cîmpanu avut o evoluție bună, dar cred că mai util mi s-a părut Bărbuț în momentul respectiv.
Astă-seară puteam să câștigăm. Dar sunt două meciuri în care nu am pierdut. Trebuie să ne concentrăm pe următorul meci. La fiecare joc, ai presiunea de a câștiga, așa că nu văd ceva deosebit (n.r. despre meciul următor cu FC Viitorul). Pentru fiecare joc lupți să câștigi”, a spus Corneliu Papură, la flash-interviurile de după meci.
Antrenorul oltean, răspuns scurt la întrebarea despre Reghcampf
Întrebat despre o posibilă înlocuire a sa cu Laurențiu Reghecampf, Corneliu Papură a răspuns scurt și fără să stea pe gânduri: „Eu îmi văd de treaba mea și încerc să fac cât mai bine ceea ce fac”.
Universitatea Craiova a încheiat la egalitate, scor 1-1, în compania echipei Astra Giurgiu, în etapa a 17-a a Ligii I. Pentru Astra a marcat De Sousa, în minutul 16, iar pentru Universitatea a înscris Cicâldău, în minutul 45+3.
Formația din Bănie a ajuns la patru partide consecutive fără victorie, ultimele trei fiind egaluri. Echipa lui Corneliu Papură venea după trei meciuri consecutive fără gol marcat.