Corpodean vorbește despre condamnarea sa și despre cum a fost „lucrat” de Crăciunescu
Condamnat în 2015 la patru ani de închisoare cu suspendare în Dosarul Mită pentru arbitri, Sorin Corpodean rupe tăcerea într-un interviu pentru www.sportescu.ro. El consideră nedreaptă decizia instanței, dar spune că o respectă: „Viața îți oferă tot felul de încercări, de provocări, de ispite. Trebuie să știi să le gestionezi, chiar dacă nu reușești întotdeauna. Și-atunci trebuie să urmezi calea pe care ți-o dă viața și bunul Dumnezeu și trebuie să mergi înainte„.
Unul dintre cei mai buni arbitri români de la finalul anilor 90 și de la începutul anilor 2000, 11 ani pe lista FIFA, Corpodean afirmă că a fost lucrat de Ion Crăciunescu și de Nicolae Grigorescu, foști șefi ai Comisiei Centrale a Arbitrilor. „Crăciunescu m-a schimbat de la un meci internațional. Unde s-a mai întâmplat așa ceva? El și Grigorescu au făcut mult bine, cu ghilimelele de rigoare, fotbalului și arbitrajului românesc„, spune Corpodean în Sportescu.
După ce a fost peste 15 ani președintele AJF Alba, funcție din care a demisionat la aflarea sentinței, fostul arbitru se ocupă acum de fotbalul de bază, el primind în 2013, de la UEFA, medalia de argint pentru implicarea în aceste activități. Acum, derulează proiectul „Fotbal pentru suflet, familie prin fotbal” pentru 100 de copii abandonați de părinți și care se află sub îngrijirea Mănăstirii Dumbrava. De asemenea, el este inițiatorul renovării stadionului din Ocna Mureș, prima arenă din România pe care s-a aprins nocturna, acum 80 de ani!