Venirea Anamariei Prodan la Hermannstadt părea să rezolve problemele sibienilor. Nu s-a întâmplat așa. Echipa condusă de spaniolul Ruben Albes nu a primit licența, iar ultima lovitură vine din partea FRF. Forul condus de Răzvan Burleanu i-a amendat drastic pe ardeleni pentru nerespectarea protocolului la meciul cu Sepsi.
Hermannstadt s-a făcut de râs la meciul cu Viitorul, care a însemnat și debutul lui Ruben Albes ca antrenor, după ce i-a luat locul lui Vasile Miriuță. Pe lângă problemele din teren, clubul la care a ajuns acționar Anamaria Prodan are și griji cu licența.
Problemele pentru trupa sibiană au apărut ca urmare a unor restanțe către mai mulți fotbaliști, printre care și Bruno Chalkiadakis. Mai exact, cinci jucători au de încasat sume importante de bani.
Și, cum toate acestea nu erau suficiente pentru echipa sibiană, FRF le-a dat o veste foarte proastă. Hermannstadt a fost amendată cu 30 de mii de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție impuse prin protocol de către autorități.
Delegatul clubului, Iulian Popa, și antrenorul secund Beza Eugen au fost amendați cu câte 15.000 de lei pentru că nu au purtat masca de protecție pe toată durata meciului dintre Hermannstadt și Sepsi, încheiat 1-1.
În ciuda veștilor proaste din ultima vreme, Anamaria Prodan îl laudă pe noul antrenor al echipei, pe care îl compară cu Jose Mourinho și despre care spune că va fi „al doilea Reghe” din fotbalul românesc:
„Nu sunt dezamăgită. Vine dintr-un alt fotbal, trebuie să cunoască jucătorii. Cred că este un antrenor tânăr care va arăta ceva în fotbalul românesc. Dacă Hermannstadt ar fi rămas cu antrenorul vechi sau ar fi adus un antrenor român, nimeni nu ar fi garantat că poate să ţină echipa în prima ligă.
Nici Mourinho nu îţi oferă garanţie. Fotbalul nostru este atipic, dar eu cred foarte tare în Ruben Albes. Hermannstadt a fost obişnuită să joace cu minge lungă, probabil că aici a fost problema la meciul cu Viitorul, acum au încercat să joace fotbal.
Ruben Albes va fi un Mourinho de România, va fi un al doilea Reghe în România. Asta îmi doresc. Sper să se salveze pentru că e o echipă frumoasă, cu suporteri frumoşi”, a declarat Anamaria Prodan după eșecul cu Viitorul, 1-4.
Ruben Albes nu a scăpat de ironiile oamenilor din fotbal. Basarab Panduru crede că acesta și-ar găsi foarte bine locul în lumea mondenă din România:
„La cum a venit îmbrăcat, Albes a crezut că merge în Fratelli, nu la meci. Sigur e că în Fratelli ar fi marcat mai multe goluri”, a spus Panduru.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER