Coșmarul continuă la FCSB. Dennis Man s-a accidentat după un sfert de oră și a ieșit în lacrimi de pe teren! | FOTO

Coșmarul accidentărilor continuă la FCSB! Dennis Man (20 de ani) s-a „rupt” în minutul 14 al meciului cu FC Botoșani, de la Pitești. „Perla” lui Becali se alătură listei lungi de fotbaliști indisponibili de la FCSB, care l-a făcut pe Gigi Becali să îl dea afară pe preparatorul fizic Marian Lupu.

Man s-a accidentat fără să fie atins de nimeni, la capătul unei faze de atac a FCSB, încheiate cu un șut al lui Ionuț Vînă, puțin pe lângă poarta lui Eduard Pap. Acesta a simțit ceva la coapsa piciorului stâng, după care s-a prăbușit pe gazon, iar medicii au intervenit imediat pentru a-i acorda îngrijiri.

Dennis Man a izbucnit în lacrimi pe gazon, semn că accidentarea ar putea fi una gravă, iar doctorul FCSB a făcut semn că Man trebuie să iasă de pe teren. După ce a părăsit terenul, Man a fost ajutat să meargă până la vestiar. În locul său, Bogdan Andone l-a trimis pe teren pe Mihai Bălașa, care a trecut fundaș stânga, iar Diogo Salomao i-a luat locul lui Man în atac.

Dragoș Nedelcu, Mihai Pintilii, Ioan Hora, Momcilovic, Stan, Gnohere, Olimpiu Moruțan, Mihai Roman și acum Man sunt jucătorii care au umplut infirmeria la FCSB.

CLICK AICI PENTRU GALERIA FOTO

Publicat: 29 07. 2019, 20:32
Actualizat: 30 07. 2019, 09:31