CFR Cluj, scoasă din lupta la titlu! Cosmin Bărcăuan, despre cele două echipe favorite pentru câștigarea campionatului: „Vor fi la un punct sau diferenţă de golaveraj!”
Cosmin Bărcăuan (42 de ani), fost fundaș al Universității Craiova, este de părere că formația din Bănie și FCSB se vor lupta, în acest sezon, pentru abjudecarea titlului de campioană.
Cosmin Bărcăuan a evoluat timp de trei ani în tricoul Universității Craiova, în perioada 1999-2002.
În prezent, liderul Ligii 1 este FCSB, în timp ce Universitatea Craiova se află pe locul 3.
Cosmin Bărcăuan le vede pe FCSB și Universitatea Craiova favorite la titlu
Fostul fotbalist o scoate din calcule pe CFR Cluj și consideră că, în acest sezon, FCSB și Universitatea Craiova vor fi cele două echipe care se vor bate la titlu. Acesta este încântat de jocul Universității Craiova și are mare încredere în antrenorul Marinos Ouzounidis că va redresa formația olteană.
„Anul ăsta, cred că Craiova şi FCSB vor fi acolo, la un punct sau diferenţă de golaveraj. Văd o continuitate la ambele echipe, joc bun. Cred că se va da lupta între cele două echipe.
Îl cunosc din Grecia pe Ouzounidis, dar n-am lucrat cu el, nu ştiu foarte multe despre el. Nu poţi să spui că îl cunoşti pe un antrenor dacă n-ai lucrat cu el. E recomandat doar de rezultate. Ouzounidis este un antrenor bun, care întotdeauna se luptă pentru un trofeu la sfârşitul campionatului. Cred că va reuşi să pună lucrurile la punct la Craiova”, a declarat Cosmin Bărcăuan, la Look Sport.
Marcel Pușcaș, declarație tranșantă după FCSB – Universitatea Craiova
Marcel Pușcaș, fost jucător al Stelei, a vorbit, în exclusivitate, pentru ProSport, despre meciul FCSB – Universitatea Craiova, terminat 0-0, în etapa 29 a Ligii 1.
Deși meciul s-a terminat la egalitate, formația olteană ar fi putut să obțină trei puncte, dacă Andrei Vlad nu ar fi apărat penalty-ul executat de Alex Cicâldău.
Marcel Pușcaș susține că Universitatea Craiova a fost superioară FCSB-ului, în meciul de duminică. Deși apreciază evoluțiile formației oltene, Marcel Pușcaș nu pune acest lucru pe seama venirii antrenorului Marinos Ouzounidis în Bănie. În plus, fostul fotbalist consideră că, și în acest an, pentru titlu se vor lupta FCSB și CFR Cluj.
„Au jucat mai bine craiovenii, se întâmplă. Au fost și pe la lot mai mulți de la Steaua (n.r. FCSB). După un meci din ăsta (n.r. FCSB – CFR Cluj 3-0), ai o perioadă mai… nu poți s-o ții chiar așa.
Eu nu văd nicio schimbare (n.r. după venirea lui Marinos Ouzounidis). Mi-a plăcut Craiova în mai multe situații, dar nu neapărat că a venit Ouzounidis. Rezultatul final contează, în ultmii ani a tot fost pe locurile 2, 3. Nu știu ce rezolvare este cu Ouzounidis. Dacă ia campionatul, e ceva. Dacă ești tot pe 2, 3, cum au fost și ceilalți, de ce ar fi Ouzounidis peste ei?
Cred că tot între FCSB și CFR va fi lupta. În fine, acuma totul e relativ. Teoretic și practic ar avea șanse, dar undeva cred că o să amputeze”, a declarat Marcel Pușcaș, în exclusivitate, pentru ProSport.