Cosmin Contra a vorbit, în exclusivitatea, pentru ProSport, despre posibilitatea de a prelua funcția de antrenor principal la Universitatea Craiova și a explicat ce are de gând să facă în viitorul apropiat.
Cosmin Contra (45 de ani) este liber de contract, după ce, în luna decembrie, s-a despărțit de Dinamo.
Universitatea Craiova nu a bifat nicio victorie în acest an, astfel că l-a demis pe antrenorul Corneliu Papură, după remiza cu FC Argeș, 1-1. Formația olteană se află pe locul 3 din Liga 1, cu 37 de puncte obținute după 20 de meciuri jucate.
Recent, s-a vorbit despre o posibilă aducere a lui Cosmin Contra pe banca Universității Craiova. Însă, tehnicianul susține că nu se pune problema să preia formația olteană, deoarece nu-și mai dorește să revină în România. În plus, acesta spune că l-a refuzat o dată pe Mihai Rotaru, atunci când a ales să meargă la Dinamo, astfel că nu se așteaptă să primească o propunere din partea echipei alb-albastre, în acest moment.
„Au fost luni grele la Dinamo. Am fost la spital după toată perioada de acolo și mi-am făcut analize. Am avut nevoie de o lună de refacere, dar acum sunt pregătit pentru o nouă provocare. Nu se pune problema să revin în România în acest moment!
Oferta de la Universitatea Craiova? L-am refuzat o dată pe domnul Mihai Rotaru pentru a semna cu Dinamo, așa că nu se pune problema să îmi propună ceva acum. Îl înțeleg dacă nu se mai gândește la o colaborare”, a declarat Cosmin Contra, pentru ProSport.
Mihai Rotaru a explicat, pentru ProSport, care va fi „procedura” prin care va fi ales noul antrenor al Univesității Craiova.
„Dacă am discutat cu Laurențiu Reghecampf? Mă abțin! Încă nu știu pe cine vom numi antrenor la Universitatea Craiova. Suntem deocamdată la lista lungă, care e încă deschisă, și are deja vreo zece nume pe ea. Apoi, vom face o listă scurtă și de pe ea vom începe negocierile.
Cred că undeva pe luni vom cunoaște primul nume pe care îl alegem și cu el vom purta tratative, nu voi discuta în același timp cu mai mulți antrenori niciodată.
Știu care este profilul pe care îl căutăm, ce calități trebuie să aibă antrenorul și ce «calități» trebuie să nu aibă. Cu siguranță că el va avea un cuvânt de spus la transferuri, așa este mereu. Fie îl propune și noi îl acceptăm, fie trebuie să își dea acordul pe ce îi propune clubul.
Vă dau ultimul exemplu: Tudorie, Papp și Căpățână au fost aduși la cererea domnului Bergodi”, a spus Mihai Rotaru, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER