Cosmin Contra a dezvăluit cum a fost convins să renunțe la mare parte din suma pe care ar fi trebuit să o primească din partea lui Dinamo. Antrenorul a fost contactat de cei din DDB și a acceptat plata unei sume infime din salariul său, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate.
Cosmin Contra a vorbit despre perioada petrecută la Dinamo. Fostul selecționer a revenit vara trecută în Ștefan cel Mare, dar a plecat după doar trei luni, la finalul cărora a acuzat și probleme de sănătate. Antrenorul a renunțat la o sumă uriașă din salariul său, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, iar acum provestește cum a fost convins de suporterii din DDB.
Fanii-acționari ai clubului au reușit zilele trecute să strângă suma de 1,2 milioane de euro necesară asigurării licenței pentru sezonul viitor.
„Iniţiativa DDB este excepţională, dar nu rezolvă problemele pe termen lung. Dinamo e un club mare, trebuie să găsească pe cineva care să sponsorizeze, să vină un investitor. Până la urmă suporterii ţin echipa, dar nu poţi face performanţă.
(n.r. despre experienţa cu investitorii spanioli) Am fost păcălit, am crezut în acest proiect şi în aceşti oameni. Am trecut prin momente prin care nu credeam că pot trece ca antrenor. Nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut eu. Am fost tras într-o minciună permanentă de nişte oameni care nu au ce căuta în fotbal. Am dat bani de la mine ca lucrurile să meargă”, a declarat Cosmin Contra la LookSport.
Antrenorul a renunțat la peste 500 de mii de euro (!!!) și a acceptat oferta DDB. S-a mulțumit cu doar 40 de mii de euro și a scăpat clubul de un posibil litigiu. Antrenorul dezvăluie cum au decurs lucrurile:
„Am plătit bani către anumiţi angajaţi. Pentru ca lucrurile să meargă, trebuia ca anumiţi oameni care trăiesc din salariul lunar să fie plătiţi. Am făcut-o cu plăcere şi s-a vorbit de ce nu am renunţat la bani.
O persoană din DDB m-a sunat şi am ajuns imediat la o înţelegere. Nu m-am cramponat în banii de la Dinamo, am venit să fac performanţă, nu pentru bani”, a mai spus Contra.
Cosmin Contra: Gigi Mulțescu va salva echipa
„Felicit DDB-ul pentru modul în care au gestionat lucru, nu doar pe ei, ci şi pe acei oameni care cotizează şi cumpără bilet online. Ei sunt sufletul acestei echipe, au o masă socială extraordinară, care a făcut ca echipa să ia licenţa.
Îmi doresc că Gigi Mulţescu să fie capabil să salveze echipa, eu sunt singur că va reuşi asta. De asemenea, aş fi extraordina de fericit dacă ar câştiga Cupa României şi ar fi o speranţă ca cineva cu bani să vină”, a mai declarat fostul antrenor al lui Dinamo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER