Cosmin Contra este dezlănțuit și anunță noi transferuri la Dinamo. „Încă ne mai uităm după jucători”. Ce spune antrenorul din „Ștefan cel Mare” despre visul său din acest sezon | VIDEO
Dinamo a scăpat de faliment, în ultimul moment, în mandatul lui Ionuț Negoiță și acum transferă jucători mulți pe salarii foarte mari. Cosmin Contra a adus deja nouă fotbaliști, dar nu se oprește. I-a spus investitorului din Spania că mai vrea întăriri. Vrea să joace cât mai rapid în cupele europene.
A fost agitație mare și în această săptămâna la Dinamo. Echipa din „Ștefan cel Mare” a adus doi portari, iar Cosmin Contra l-a anunțat pe Cătălin Straton că nu mai are nevoie de el. Mihai Popescu și-a făcut deja bagajele și a ajuns în Scoția la Hibernian.
Contra a adus până acum nouă jucători: Vlad Achim, Janusz Gol, Isma Lopez, Gonzalez, Adam Nemec, Borja Valle, Tomas Mejias, René Román, Hinojo Camara. Cel mai mare contract în are Borja Valle. Mijlocașul spaniol câștigă 33.000 de euro pe lună.
„Până în ultima zi de mercato suntem dispuși să aducem jucători, pe posturile deficitare care să ne ajute. Încă ne mai uităm la anumiți jucători care pot să vină și să ne ajute îndeplinirea obiectivelor.”, a declarat Cosmin Contra la conferința de presă desfășurată înaintea confruntării Gaz Metan Mediaș- Dinamo.
Echipa din „Ștefan cel Mare a mai făcut o mutare”. Opt jucători tineri și-au prelungit contractele cu Dinamo
„Încercăm să îmbinăm jucătorii cu experiență pe care i-am adus… jucători valoroși… cu acești jucători tineri care au ieșit din pepiniera proprie. Sunt fotbaliști talentați, valoroși în care noi avem încredere că pe viitor vor fi titulari și vor ajuta clubul să ajungă unde trebuie să ajungă, în primele locuri.”, a mai spus antrenorul câinilor.
Cosmin Contra vrea Dinamo în cupele europene
Cosmin Contra s-a uitat cu jind la meciurile din cupele europene disputate de echipele din România. Dinamo a jucat ultima oară în Europa acum mai bine de trei ani. Tot „Guriță” a fost antrenor la trupa din Ștefan cel Mare și în „dubla” cu Athletic Bilbao.
„Îmi este dor să joc în cupele europene. Obiectivul meu este să jucăm în cupele europene în cât mai scurt timp, dacă se poate chiar de anul acesta să ajungem într-o competiție europeană. Când văd meciurile echipelor românești îmi este dor.
Îmi este ciudă că nu avem continuitate la nivel european, să trecem mai multe tururi în competițiile europene. Ar fi benefic atât pentru fotbalul românesc, cât și pentru echipa națională”, a mai declarat Contra.
https://www.facebook.com/FCDinamoOfficial/videos/379242499746888/