Cosmin Contra (40 de ani) s-a întors special în România, de la Madrid, pentru a participa la înmormântarea lui Didi Prodan și a-i aduce un ultim omagiu fostului coleg de la echipa națională.
Fost coleg cu Didi Prodan sub tricolor, fostul antrenor de la Petrolul Ploiești e devastat de moartea fundașului de fier al Generației de Aur. La revenirea în România, unde va petrece doar două zile, Contra și-a găsit cu greu cuvintele în momentul în care a vorbit despre omul cu care și-a intersectat destinele la echipa națională: „Am bagaj pentru două zile. Am venit special de la Madrid pentru înrmormântare pentru că Didi Prodan merită ca eu să fiu prezent și să-mi iau rămas bun de la omul care-mi va rămâne întotdeauna în suflet. Sunt momente grele pentru fotbalul românesc și pentru noi, cei care l-am avut coechipier. Am avut o prietenie extraordinară cu el și adevărul e că Dumnezeu ia de lângă noi persoanele extraordinare”, a spus Contra, pentru Dolce Sport.
„Guriță” a vorbit și despre rolul important pe care Prodan îl avea în afara terenului, Didi fiind fotbalistul care, de multe ori, se ocupa de întreținerea unei atmosfere bune și care făcea legătura între jucătorii mai experimentați de la lot și cei tineri: „A fost unul dintre cei mai haioși jucători, o persoană deosebită. Era sufletul echipei naționale, venea mereu cu bună dispoziție la lot și ne făcea să ne simțim bine la echipa națională, indiferent că eram tineri. Era liantul între tineri și generația mai bătrână. Am pierdut o valoare, ca fotbalist și ca om”, a mai spus Contra.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER