Cosmin Contra i-a făcut lobby lui Ionuț Negoiță: „Am vorbit și eu cu spaniolii, am spus doar lucruri bune”

Cosmin Contra (44 de ani), fost selecționer la echipa națională și fost antrenor la Dinamo, a mărturisit că a discutat cu unul dintre spaniolii ce intenționează să investească la clubul din „Ștefan cel Mare”.

Juan Jose Melero Marin este reprezentatul investitorilor spanioli ce poartă discuții cu Ionuț Negoiță pentru preluarea clubului Dinamo, iar Cosmin Contra este de părere că ar fi bine pentru gruparea roș-albă ca aceștia să vină în cel mai scurt timp în „Ștefan cel Mare”.

Cosmin Contra: „Am vorbit și eu cu Melero”

Mai mult decât atât, Cosmin Contra i-a vorbit frumos lui Juan Jose Melero Marin, despre Dinamo, investitor spaniol care ar fi semnat chiar un precontract cu Ionuț Negoiță.

„Am vorbit și eu cu Melero, i-am spus doar lucruri bune. Dinamo e o echipă mare, merită să fie ajutată. Ultima dată am vorbit cu el acum 2-3 săptămâni. Mi-a spus că e cineva interesat de cumpărarea lui Dinamo, dar nu mai știu nimic. Văd doar ce apare în presă.

Ar fi bine dacă investitori spanioli ar cumpăra clubul Dinamo și ar vrea stabilitate din toate punctele de vedere. Poate ar fi bine ca Melero să fie cel care va pune bazele la Dinamo în următorii ani. Lucrurile s-au împotmolit un pic, din ce am văzut. Din ce am vorbit cu el acum câteva săptămâni, mi-au spus că sunt niște investitori interesați, nu el personal (n.r. Melero)”, a spus Cosmin Contra, pentru GSP.

Grevă la Dinamo

Jucătorii lui Dinamo au refuzat să mai joace amicalul cu FC Voluntari, programat sâmbătă, 6 iunie, dar și să se mai antreneze, după ce reprezentanții Peluzei „Cătălin Hîldan” i-au informat pe fotbaliști că Ionuț Negoiță nu i-a luat în calcul în ceea ce privește negocierile pentru vânzarea clubului din „Ștefan cel Mare”.

Publicat: 08 06. 2020, 10:41