Cosmin Contra, principala soluție a spaniolilor pentru rolul de antrenor în „Ștefan cel Mare”! Varianta care îl poate deturna din drumul spre Dinamo
Noul patronat al lui Dinamo intenționează să-l înlocuiască pe Gigi Mulțescu de pe banca formației din „Ștefan cel Mare”, iar principala variantă este Cosmin Contra, însă pe listă există și alți trei antrenori spanioli.
Cosmin Contra a mai antrenat-o pe Dinamo în perioada februarie – septembrie 2017.
Cosmin Contra, principala variantă pentru banca lui Dinamo
Din informațiile ProSport, Cosmin Contra are mai multe oferte, între care și din lumea arabă.
Sub conducerea lui Cosmin Contra, Dinamo a fost aproape să câștige titlul în sezonul 2016/2017.
ProSport a mai scris despre dorința lui Dinamo de a-l readuce pe Cosmin Contra și în luna iunie a acestui an, când formația bucureșteană încă era patronată de Ionuț Negoiță.
Gigi Mulțescu, reacție genială după ce a aflat că un alt antrenor îi va lua la Dinamo
Gigi Mulțescu susține că nu a semnat nici o prelungire a contractului care urmează să expire peste două zile. Tehnicianul, în vârstă de 68 de ani, a definit perioada scurtă petrecută la Dinamo cu citatul latin „Veni, vidi, vici”, care în limba română se traduce: „am venit, am văzut, am învins”.
„Nu am semnat nici un contract cu Dinamo. Am avut două antrenamente azi. Am vorbit cu Bogdan Bălănescu să mă ocup în continuare de echipă. Eu am până în 15 cu drept de prelungire. Am negociat. Eu sunt la dispoziția clubului și vom vedea. Rămân la club până când e nevoie, până când o să vină următorul antrenor. Este interesant că de vreo trei patru zile n-am ami vorbit cu domnul Țălnar, deși sunt în relații foarte bune cu el. Noul proprietar poate să își aleagă echipa lui tehnică. Cine dă banii, acela trebuie să conducă. Veni, vidi, vici, roiu (de la „ia-ți roiu”). Echipa merge foarte bine. Prima etapă e cu Hermannstadt acasă.
Normal că mă bucur că a avut loc această tranzacție. Important e ca Dinamo să își găsească drumul și să facă performanță. Sunt nemulțumit într-un fel pentru mine, dar mergem înainte. Tot ce am făcut, am făcut pentru Dinamo, să rămână în Liga 1. Cel mai bine ar fi ca noii acționari să colaboreze cu suporterii. Au avut o contribuție decizivă la salvarea echipei, când era nevoie de bani pentru salarii, ANAF. Poate găsesc și eu ceva după Dinamo, dacă nu, să fim sănătoși”, a declarat Gigi Mulțescu pentru Digi Sport.