Cosmin Contra, reacție de revoltă înaintea meciului cu Viitorul: „Să facem tot posibilul pentru asta!” Antrenorul nu renunță la calificarea în play-off
Cosmin Contra speră să iasă din seria neagră din ultima vreme. Antrenorul trage un semnal de alarmă și dezvăluie că nu a renunțat la gândul calificării în play-off, obiectivul fixat la începutul sezonului.
Dinamo are patru eșecuri la rând, iar retrogradarea pare mai aproape de proiectul lui Pablo Cortacero decât titlul anunțat ca obiectiv pentru următorii ani.
Cosmin Contra are un discurs încurajator pentru jucătorii lui și anunță înaintea meciului cu Viitorul Constanța, din etapa a 10-a a Ligii 1, că nu renunță la obiectivul calificării în play-off.
Cosmin Contra, reacție de revoltă: „Să facem tot posibilul pentru asta!” Antrenorul nu renunță la calificarea în play-off
„Au un lot foarte bun, sunt jucători foarte buni, care pot să te pună în dificultate. Viitorul o echipă periculoasă, care vine după două victorii legate. Avem în față un adversar foarte bun pe teren propriu, dar sperăm să câștigăm și încet-încet să urcăm în clasament.
E o situație cu care nu m-am întâlnit în cariera mea, dar trebuie să fac tot posibilul ca să ies din situația asta grea. Trebuie să începem să ne apropiem de locurile de play-off.
Încerc în fiecare zi să îi montez, suntem profesioniști. Ei vor juca pe teren și vor da tot ceea ce au mai bun, ca să câștige meciul. Sper să avem și puțină șansă și să luăm cele trei puncte.
Ne creăm foarte multe ocazii și nu marcăm. Avem șapte goluri în ultimele 8 meciuri, e puțin”, a declarat Cosmin Contra înaintea meciului cu Viitorul Constanța.
Fanii lui Dinamo au făcut o atmosferă senzațională înaintea meciului cu Viitorul
Fanii au rămas aproape de echipa lui Cosmin Contra, chiar dacă partidele se joacă în continuare fără spectatori, iar „câinii” trec printr-o perioadă teribil de grea.
Suporterii au mers în fața hotelului unde sunt cazați jucătorii lui Dinamo și au făcut o atmosferă superbă, fotbaliștii fiind impresionați de inițiativa ultrașilor, mai ales cei spanioli.
„DDB Constanța a primit din partea echipei două tricouri cu semnăturile jucătorilor, care vor fi scoase la licitație. Banii obținuți pe aceste tricouri vor fi folosiți pentru tratamentul puștiului nostru, Alin Amariei.
Pe băiat îl cheamă și Gabriel, iar gestul băieților și ajutorul nostru pentru el pot fi cel mai potrivit mod de a-i ura VIAȚĂ LUNGĂ”, a fost mesajul Peluzei Cătălin Hîldan.
ECHIPELE DE START:
Viitorul: Tordai – Dussaut, Ghiţă, Dobrosavlevici, De Nooijer – Casap, Gaztanaga, Măţan – V. Fernandez, Luckassen, Ely
Rezerve: Stănciulescu, artean, Bodişteanu, Ad. Stoian, Boboc, G. Ganea
Dinamo: Mejias – Sorescu, Puljic, Ehmann, Isma Lopez – J. Gol, P. Anton – Bani, B. Valle, Aleix Garcia – Gueye
Rezerve: Hinojo, R. Grigore, G. Creţu, Măgureanu, V. Borcea, Nemec, Camara, Alex Gonzalez, Ba