Cosmin Contra este sub mare presiune la Dinamo. „Câinii” au pierdut ultimele patru partide și au început etapa de pe locul 15. Antrenorul a vorbit despre problemele de la echipă, dar a spus că speră să rezolve această situație dificilă. Guriță s-a prezentat la interviul, desfășurat înaintea partidei, cu ochelari de vedere.
Cosmin Contra și-a pus ochelari la aproape 45 de ani. Nu este vorba de vreo fiță. Este vorba de niște ochelari de vedere pe care antrenorul lui Dinamo i-a purtat la interviuri, dar și în timpul partidei, semn că medicii i-au recomandat să-i țină pe tot parcursul zilei.
Antrenorul lui Dinamo a recunoscut că este îngrijorat de situația de la Dinamo. În ciuda investițiilor serioase, echipa are doar 5 puncte după primele 8 etape. „Câinii” au pierdut ultimele patru partide.
„E o situație cu care nu m-am întâlnit în cariera mea, dar trebuie să fac tot posibilul ca să ies din situația asta grea. Trebuie să începem să ne apropiem de locurile de play-off.
Încerc în fiecare zi să îi montez, suntem profesioniști. Ei vor juca pe teren și vor da tot ceea ce au mai bun, ca să câștige meciul. Sper să avem și puțină șansă și să luăm cele trei puncte”, a declarat Cosmin Contra.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER