Cosmin Contra, vești proaste despre transferul la care visează fanii dinamoviști. „După două sau trei zile ne-a spus că nu poate” | VIDEO
Cosmin Contra s-a întors la Dinamo după aproape trei ani. Este a doua lui aventura pe banca echipei din „Ștefan cel Mare”. Prima oară a plecat pentru că a acceptat oferta echipei naționale. Contra a venit cu planuri mari, dar a recunoscut că, deocamdată, nu se poate gândi la un loc de play-off.
„Guriță” a cerut achiziții și a explicat că unul dintre jucătorii cu care a negociat a fost George Țucudean. Fostul atacant al CFR-ului a fost tentat de ofertă, dar s-a răzgândit în ultima clipă. A spus că nu și-a rezolvat încă problemele de sănătate care i-au adus atâtea probleme în ultimul an și jumătate.
„Au fost discuţii cu George. În principiu a fost entuziasmat de acest proiect, dar având problemele pe care le-a avut în ultimul an, mi-a cerut câteva zile de gândire. Dacă se simte în stare să ne ajute, din punct de vedere fizic şi mental. După 2-3 zile ne-a zis că nu poate, nu se simte bine, în stare, să ne ajute la reconstrucţia echipei.”, a declarat Cosmin Contra.
Fostul selecționer a recunoscut că s-a discutat și cu Paul Anton. Mijlocașul a transmis că prioritatea lui este o ofertă de la o echipă din străinătate. Anton a mai jucat în alb și roșu din anul 2015 până în 2018, cu o pauză de un sezon, după ce a fost împrumutat la Getafe.
„Cu Anton suntem în discuţii, dar mai are şi alte oferte. Aşteptăm răspunsul lui în funcţie de ce oferte va avea”, a mai spus Contra.
Dinamo a făcut trei transferuri. Vlad Achim, Janusz Gol şi Adam Nemec au semnat cu trupa din Ștefan cel Mare, după ce echipa a fost preluată de oamenii de afaceri din Spania de la fostul finanțator, Ionuț Negoiță. Cosmin Contra va debuta la noua formație luni, în duelul cu Chindia Târgoviște.
https://www.facebook.com/prosport.ro/videos/343209370395958/