Cosmin Olăroiu, noul campion al Chinei și unul dintre cei mai valoroși antrenori români, tranșează conflictul dintre Gigi Becali și Florin Talpan în ceea ce privește marca „Steaua”. Fostul antrenor din Ghencea spune că acest război nu duce la nimic bun pentru întreg fotbalul românesc.
Cosmin Olăroiu este noul campion al Chinei. Performanța este una fantastică, dacă e să luăm în calcul rivalul pe care l-a avut Jiangsu Suning, echipa românului. Guangzhou Evergrande este antrenată de Fabio Canavaro și campioană de opt ori în ultimii nouă ani.
Olăroiu este convins că sportul românesc nu mai reprezintă nimic în lume: „Nu mai suntem buni la nimic”, crede antrenorul, care spun că și pierderea marilor branduri a dus la această situație.
„Discutăm un subiect… Se discută de șapte ani același lucru! Am mai spus-o de 100 de ori, la ce echipă eram eu atunci, când au fost Eurofantasticii?
Păi, vezi! Dacă eram la Steaua, eram la Steaua (după răspunsul dat de moderatorul emisiunii, n.r.)
Astea sunt lucruri din care nimeni nu câștigă nimic. Fotbalul românesc nu câștigă! Am mai spus-o, sportul românesc nu este ajutat. Nu există interes pentru sportul românesc”, a declarat Cosmin Olăroiu la Digi Sport.
Circ și nervi în procesul pentru palmares dintre CSA Steaua și FCSB!
Asociația Salvați Steaua a participat luni la termenul de la Curtea de Apel din procesul pentru palmares dintre CSA Steaua și FCSB. În sală, printre alții, au fost prezenți juristul Florin Talpan și Gheorghe Mustață, liderul suporterilor echipei din Liga 1.
Florin Talpan a fost foarte iritat de prezența în sala de judecată a lidrerului suporterilor, așa cum ProSport a prezentat pe larg. Mai mult, Talpan a cerut și recuzarea completului de judecată pentru că „nu am certitudinea că va fi imparțial și că voi câștiga palmaresul”.
Gheorghe Mustață pune tunurile pe Florin Talpan și face dezvăluiri incendiare
Conflictul dintre CSA Steaua și FCSB a continuat și azi, la Curtea de Apel, iar Gheorghe Mustață a povestit pentru ProSport detalii despre circul din sala de judecată.
„Florin Talpan a oferit azi un circ în sala de judecata de ne-a facut pe toți să râdem cu lacrimi. În loc să îl intereseze de proces, pe el dintr-o data l-a interesat doar persoana mea. Prima data a cerut eliminarea mea din sală că vreau să îi fac poze.
Apoi a spus sa fiu scos din sală că sunt un cetățean care a facut închisoare. Apoi, a spus că trebuie să fii scos din sală că nu respect distanțarea socială față de el si suntem în pandemie.
Toate aceste cereri i-au fost respinse, dar ce credeti că s-a întâmplat? A fost evacuat din sală tocmai un personaj cu care venise el la proces. De mine spunea că nu am nicio calitate să fiu în sală, dar eu aveam pentru că asociația nostra s-a constituit parte civilă în proces.
În cele din urmă judecătorii au decis ca eu să rămân in sală, iar cel care venise cu Talpan să iasă. Ce credeti că a facut apoi Talpan? A continuat circul.
A cerut recuzarea completului de judecată. Dar stiți pe ce motiv? Că nu are garanția că o să mai câstige palmaresul. Păi judecătorii trebuie să ii dea lui Talpan această garanție? A fost un circ total, iar el se înroşise la față de nervi”, a povestit Gheorghe Mustață, pentru ProSport.
Cosmin Olăroiu i-a pregătit pe roș-albaștrii în două rânduri, atât înainte cât și după ce echipa a fost preluată de Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER