”Dacă aș începe să povestesc, nu m-aș opri zile întregi”, spune șăgalnic bărbatul de 57 de ani, care este portarul cu cele mai multe prezențe în Liga 1, 470. Pe traseul Bacău – Dinamo – Ceahlăul – Bistrița, ”Burebista” a traversat convulsiile anilor ‘80-’90 într-un campionat în care a devenit când demon, la meciurile prietenești postrevoluționare, când înger, la partide cu intervenții imposibile. Azi, profesor la LPS Bacău și om de afaceri, Costel Cîmpeanu e la ora confesiunilor din vremea ”Cooperativei”: ”Am greșit că am acceptat să particip la meciuri aranjate. Iordănescu mă monitoriza, aș fi putut ajunge la națională”. Și o dezvăluire incredibilă de la un meci la care s-a dat la o parte: ”Mi-era și rușine să mai ies pe stradă”.
Costel, în fotbalul mare ai intrat în vara lui 1989, când Mircea Lucescu te-a adus de la Bacău la Dinamo. Ce a însemnat atunci pentru un tânăr de 24 de ani să nimerească din provincie într-un vestiar cu Andone, Rednic, Sabău sau Klein?
Mi s-au înmuiat picioarele! O echipă extraordinară, în care m-am integrat însă destul de repede, pentru că era acolo o simbioză între veterani și grupul tinerilor, cu Lupescu, Răducioiu, Lupu, Timofte. Ando m-a luat imediat sub aripa lui. Au văzut că eram și un băiat serios, pe mine și pe Stelică nu ne putea scoate uneori nea Mircea de pe teren la Săftica. Stăteam până spre seară să mai lucrăm la o lovitură liberă, la una, la alta.
A fost o echipă care însă, din păcate, s-a destrămat imediat după Revoluție! Lucescu spune și azi că era un grup care putea cuceri Cupa Campionilor în acea perioadă.
Da, au plecat vreo 14 jucători după Mondialul din ‘90. Mi-aduc aminte că, după turneul final, când încă mai erau o parte dintre numele grele, am mers într-un stagiu de pregătire la Mamaia. Ieșeam dimineață pe plajă, la 7-8, la o înviorare și se strângea lumea în jurul nostru ca la urs. Mai făceam și câte o miuță, galerie era pe lângă noi! Nea Mircea ne mai scotea și la câte un restaurant, niciun patron nu accepta să plătim, erau bucuroși că veneam în localul respectiv.
Povestește-ne o întâmplare din vestiarul acelui Dinamo stelar?
Lupu era autorul numărul unu la capitolul glume. Le mai puneam unora șampon în bere după meciuri, se lăsa cu clăbuci! Ce vremuri minunate! Ce grup, ce campioni, ce viață! Am câștigat eventul în 1990, am jucat și acea semifinală în Cupa Cupelor cu Anderlecht, când Răducioiu a fost eliminat și și-a luat o pălmuță serioasă de la Lucescu. Tocmai îi explicase înainte că n-a putut să-l aducă pe Gabor de la Hunedoara fiindcă avea o suspendare europeană de 10 meciuri de la Corvinul de la o dublă dură cu Sarajevo. N-a ascultat!
Lupu era o fire mai rebelă! Nea Mircea a fost singurul antrenor care l-a strunit și în plan extrasportiv. Ținea mult la el, iar când era pe teren își făcea treaba. Avea o ușurință fantastică de a ghidona mingea, de nu puteai să i-o iei de la picior. Cred că Lucescu îl controla uneori și pe acasă ca să se asigure că nu face vreo năzbâtie”, Costel Cîmpeanu pentru Prosport
Marea vânzoleală din decembrie 1989 v-a prins într-un turneu în Cipru, nu?
Exact! Socrul lui Ando era general, ne-a sunat în cantonament, ne-a anunțat ce se întâmplă. Nu ne venea să credem. Patronul hotelului ne-a zis că putem să stăm oricât la el, până se liniștesc lucrurile la București. Am vizionat și imaginile cu execuția soților Ceaușescu. Eram șocați. Nu știam ce se va întâmpla cu noi acasă. Am intrat în panică, pentru că lumea știa că Dinamo e echipa Miliției, Victoria – a Securității. Se putea petrece orice.
Și când ați ajuns în țară?
De la aeroport am plecat direct la Săftica, fiindcă ne aduseseră mașinile acolo, nu cumva să le vandalizeze cineva în parcarea stadionului. Nea Mircea ne-a dat drumul și ne-a spus că ne auzim ulterior ca să stabilim când reîncepem treaba, în funcție de evenimente. Abia pe 10-11 ianuarie ne-am adunat din nou, că între timp apele s-au mai așezat.
Ce mașină aveai?
Eeee, o Dacie, ce Dumnezeu! Abia după ‘90 au început să apară jucătorii cu mărci străine. Toți aveam Dacii, nea Mircea umbla cu una neagră, număr de înmatriculare 1B171.
Ți-ai luat-o când ai venit în București sau o aveai de la Bacău?
La Dinamo, bineînțeles! Locuiam pe undeva prin Băneasa și veneam cu tramvaiul la antrenamente. M-au văzut băieții și m-au luat la mișto la o ședință de refacere, cu Mateo în frunte. ”Băi, moldovene! Bădie! Băi, joci la Dinamo și vii cu tramvaiul? Trezește-te!”. M-a împrumutat Mateuț cu 100.000 de lei ca să-mi fac o comandă de Dacie la Pitești, că n-aveam atâția bani!
Băiat bun!
Da. Mi-a zis: ”Lasă, bă, că mi-i dai tu înapoi! Fă-ți treaba!”. Și am strâns apoi suma în jumătate de an și mi-am achitat datoria, că au venit titlul, Cupa României, cupele europene. S-au adunat ceva prime.
Prima grijă când am ajuns la Dinamo a fost să-mi aranjez ca lumea apartamentul din Bacău. Era sponsor Saniplast, cine a vrut și-a putut amenaja casa cu faianță, gresie, tot tacâmul de la italieni”, Costel Cîmpeanu pentru Prosport
Hai să mergem spre perioada tulbure de la Bistrița, inclusiv cu șiragul de meciuri aranjate sub umbrela Cooperativei! Regreți peste ani că te-ai implicat în partide trucate?
Da. Asta s-a întâmplat în special timp de un sezon și jumătate, când au funcționat o grămadă de reciprocități, la care nu se băgau ăștia mari, Steaua, Dinamo, Rapid. Intrau Piatra, Bacăul, Petrolul, Brașovul, fiecare să-și ia punctele de acasă. Până într-o zi când a venit celebrul moment zero, generat la puțin timp după un meci Bistrița – FC Național, când Halagian a vrut să ne păcălească.
În ce sens?
Era în vigoare regula ”tu – la tine, eu – la mine”, ne-a rugat Armeanu’ să stăm cuminți în tur, la București, că și începuseră sezonul mai slab. La retur însă, când trebuia să învingem, Halagian a început să facă nazuri, pentru că, între timp, mersese foarte bine, era pe locul 2, se bătea la titlu cu Steaua și avea nevoie de puncte. Numai că nouă ne ardea pielea la retrogradare și, dacă mai pierdeam un joc, situația devenea foarte grea. Am învins greu, dar Halagian a ieșit bosumflat. M-am și luat de el atunci.
I-am reproșat lui nea Jean faza cu Halagian legată de meciurile cu cântec cu FC Național. I-am zis: Uite cine-ți sunt prietenii! Nu poți să fii, bre, băiat bun cu toată lumea. A ieșit scandal mare”, Costel Cîmpeanu pentru Prosport
V-ați luat de piept?
Nu, i-am zis doar vreo două vorbe de duh atunci. Dar Halagian e singurul antrenor cu care nu m-am înțeles. Am sărit să-l și bat pe când eram la Dinamo. Jucam cu Sporting Lisabona, eram pe bancă și, într-un moment de pauză, i-am aruncat de pe margine lui Selymes un bidon cu energizant, dar Tibi l-a dat mai departe la mijlocul terenului lui Mihali, care l-a aruncat înapoi prin aer. Și-a luat Gică un cartonaș galben. A sărit Armeanu’ la mine, că de ce le-am dat sticla!
Și?
Sincer, am vrut să-i dau una! Păi, stai, bre, ce vină am eu? Sunt Nostradamus? Știam eu că Tibi îi va da bidonul lui Mihali și tot restul poveștii? Am vrut să-l ajut pe băiat cu o gură de Gatorade. Să fac bine unui coleg. A venit Cheran și ne-a despărțit. De-atunci a pus ochii pe mine Halagian, care era și un tip ranchiunos. Dacă-și punea în cap, te făcea să te lași de fotbal.
De la Dinamo, Halagian a vrut să mă trimită la Sibiu la schimb cu Blid. Noroc că m-au oprit Ianul și Paul Moga, organizatorul de competiții!”, Costel Cîmpeanu pentru Prosport
Ce era în sufletul tău când știai că trebuie să iei un gol și să pierzi meciul?
Nu-mi convenea, evident! Prindeam patru-cinci meciuri bune, apoi venea unul din ăsta nasol. Te scotea din mână, din ritm. În plus, chiar intrasem în vederile selecționerului. M-a sunat Iordănescu și mi-a zis: ”Cîmpene, vezi-ți de treaba ta, nu te mai băga în nenorociri, că te urmăresc pentru lot!”. Sigur, erau acolo Stelică, Prunea, dar poate prindeam și eu câteva selecții.
Consideri că ai greșit când ai acceptat să participi la aceste meciuri false?
Da, am greșit! Noi eram însă niște pioni pe o tablă. Dacă venea președintele și-ți spunea așa și pe dincolo, ce puteai să zici? Știți vorba aia, dacă te urinezi contra vântului, te uzi! La un moment dat însă i-am zis lui Pădureanu: ”Nea Jeane, gata, eu nu mă mai bag la astea!”. I-am spus să-l folosească pe finul Dolha și să-l lase în pace, că nu poți să-i transmiți unui copil să facă prostii. Și ce-o ieși pe teren, aia e! Dar am refuzat să mai joc meciurile astea dubioase.
Îți aduci aminte vreun meci anume, în care a trebuit să faci o ”scamatorie”?
Bacău – Bistrița 2-0, în primăvara lui 2001. I-am lăsat pe cei de la Bacău să ajungă la celebrul baraj cu Farul, pierdut până la urmă la penalty-uri. Nea Jean ne-a zis: ”Hai să nu ne băgăm, e treaba lor ce fac apoi mai departe!”. A fost o lovitură liberă executată de Trofin de am luat un gol că-mi era și rușine să mai ies pe stradă.
Cum ai acționat?
Am pus zidul mai într-o parte, dar șutul n-a fost unul extraordinar. Nici plonjon n-am făcut însă. Fiind băcăuan, am zis: ”Hai, bă, să-i las, că aici am crescut!”. Și colegii au dat-o pe mine. Îi mai strigam lui Vasile Popa să facă penalty, nu voia nimeni. Din tribună, oamenii îi înjurau pe jucători, echipa nu era deloc în mână.
Cu excepția acelui sezon și jumătate când s-au adunat o grămadă de reciprocități, sunt mulțumit de cariera mea. Din păcate, acea perioadă mai urâtă a venit pe la 29 de ani, la apogeu, și nu mi-a prins deloc bine. Îi mai ziceam lui nea Jean, și eu, și Iftodi, și Mironaș, însă ce era să facem când era o hotărâre a conducerii?”, Costel Cîmpeanu pentru Prosport
A existat însă și o Bistrița foarte serioasă în Intertoto, unde a prins câteva partide deosebite. Deci se putea, nu?
Am câștigat 2-1 cu Zaragoza, am întors de la 0-1, am scos un 1-1 cu Fiorentina, care era pe locul secund în Serie A și se bătea la titlu. A dat atunci Batistuta o bară de tremură și acum poarta de la Bistrița! N-am fost niciodată carne de tun în Europa, unde am demonstrat în destule ocazii că suntem o echipă adevărată. Din păcate, apăreau acele partide din Liga 1 care te scoteau din ritm. Și când voiai să joci corect, nu mai puteai!
1-1 cu Juventus la Piatra Neamț, când ai trecut pentru o scurtă perioadă la Ceahlăul. Altă bornă europeană memorabilă!
M-a cules Hizo la Piatra Neamț de la un grătar. Eram în curte și m-a sunat nea Viorel pe la 9 seara. Mai lucrasem împreună la Dinamo, unde fusese secundul lui Halagian. ”Băi, Costeo, hai să mă ajuți!”. M-am dus, am negociat o primă pentru fiecare meci jucat, pentru că le-am spus de la început: ”Oameni buni! Eu sunt în vacanță, dar, dacă renunț la perioada mea liberă, la câteva săptămâni cu familia, măcar să știu de ce o fac”. Au acceptat condițiile mele și a ieșit un traseu curajos în Intertoto.
Porecla Burebista mi se trage de la Nicu Galerie, după un meci Dinamo – Bistrița, în care i-am bătut la București. Mi-a zis: Băi, Costele, tu ai jucat la noi, ce ne-ai făcut azi? Nu te mai lași? Joci de pe vremea lui Burebista! Presa a preluat dialogul și așa a rămas – Burebista”, Costel Cîmpeanu pentru Prosport
Oferte să pleci afară ai avut?
În Cipru și Israel. Dar era vorba cam de același salariu pe care-l încasam la Bistrița, așa că n-avea sens să plec. Măcar dacă era dublu, știam o socoteală. Mă luau cu bilete de avion, chestii din astea. ”Lasă-mă, domne, cu bilete de avion, că-mi plătesc eu! Ce-mi dai în mână, aia contează”.
Ce portar de azi îți place în fotbalul românesc?
Radu și Târnovanu, dar l-aș prefera pe cel de la FCSB. Sigur, Radu e la alt nivel de campionat, a fost în Italia, acum în Franța, dar a comis câteva gafe incredibile. În schimb, Târnovanu mi se pare mai constant, are calitate, curaj, reflexe bune în ciuda înălțimii și iese în evidență la FCSB într-un grup, totuși, de valoare. Și pe Popa de la Voluntari l-aș pune înaintea lui Radu.
Ce clauză de reziliere ți-ar fi pus azi Gigi Becali?
Ha, ha, ha! La temperamentul meu, nu cred că făceam treabă cu Gigi. Îmi plăcea să fiu lăsat în pace să muncesc, îmi ascultam antrenorul, am avut cu toți o relație foarte OK, cu excepția lui Halagian. Am fost un jucător disciplinat, nu eram vreun Ganea, cu care s-a lăsat cu scandaluri peste tot pe unde a mers, mai puțin la Bistrița. Și la Gloria a avut un moment mai aprins, dar ne-am înțeles până la urmă.
Ce s-a întâmplat?
A marcat vreo două goluri într-un meci și a făcut o glumă nesărată când ne aflam la refacere. I-am zis și eu mai la caterincă: ”Ia vezi, c-ai venit aici în sandale de la Făgăraș!”. ”Ce, bă, că n-am umblat în sandale!”. ”Stai cuminte, că te ard!”. Ne-am împăcat repede. M-a invitat la un pește după două zile. Apoi, când era la Stuttgart, îmi trimitea mănuși. Poate că mulți se feresc de el, că e un tip mai dificil, dar noi am păstrat legătura, avem o relație OK.
Cine ia titlul?
Aș miza pe tinerețea și curajul puștilor lui Hagi. Petrescu văd că se tot plânge de jucători, are acolo și câțiva la care ții cont și de vârstă, iar la finalul sezonului ar putea să-și pună ghetele în cui. Mă gândesc la un Deac, la un Hoban. Nu știu dacă mai pot duce.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER