Fostul tehnician al FCSB-ului, Costel Gâlcă, a vorbit despre perioada petrecută pe banca „roș-albaștrilor”. Deși a câștigat un titlu, o Cupă și o Cupă a Ligii ca antrenor al vicecampioanei României, Gâlcă a dezvăluit că nu se simțea apreciat la clubul patronat de Gigi Becali.
„Pur și simplu, nu m-am simțit apreciat la Steaua. Puteam continua, mai ales că aveam și o clauză prin care eram obligat să rămân dacă luăm titlul, dar n-a contat asta pentru mine. Mi-am dorit să plec, fiindcă nu exista chimie între mine și domnul acela patron. Nu ne cunoșteam bine. Iar dacă nu ești respectat și prețuit, n-are sens să lucrezi într-un loc„, a spus Costel Gâlcă, potrivit gsp.ro.
Întrebat de perioada când omul de afaceri, care se afla în închisoare, îi dădea indicații, antrenorul de 47 de ani a spus:
„Era o situație penibilă pentru toată lumea. Una e să ai discuții personale, normale, alta e să spui mereu public ce a făcut x sau y. Toate aceste chestiuni ale domnului patron nu au nimic în comun cu felul meu de a înțelege fotbalul„.
Costel Gâlcă nu ar refuza revenirea la FCSB, dar nu în orice condiții.
„M-aș întoarce oricând la Steaua (n.red. – FCSB), dar pot eu să mai colaborez cu domnul respectiv? Nu cred!„, a încheiat actualul antrenor al formației Vejle Boldklub, din Danemarca, potrivit sursei citate.
Referitor la situația actuală, Costel Gâlcă a transmis că își dorește ca fosta sa echipă să fie din nou acolo unde obișnuia să fie, în fruntea Ligi 1: „Sper să-și revină. Echipa a fost afectată de desele schimbări de antrenori. Situația tehnicienilor e complicată acolo, dar nu-mi propun eu să comentez„.
Costel Gâlcă a fost antrenorul FCSB-ului în perioada iunie 2014 – iunie 2015. De atunci, a mai pregătit formații precum Espanyol, Taawon și Al-Feiha.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER