Crăciunescu: „Dacă Burleanu câștigă, plec din țară! Mă duc la fiica mea în Statele Unite”. EXCLUSIV | Decizia luată de fostul mare arbitru după succesul zdrobitor al omului pe care l-a contestat: „Vă dau cuvântul de onoare!”
Victoria zdrobitoare pe care Răzvan Burleanu a obținut-o, miercuri, la alegerile FRF nu-l face pe Ion Crăciunescu să emigreze în Statele Unite, așa cum promisese în cazul în care șeful FRF obține al doilea mandat în fruntea Casei Fotbalului.
Unul dintre cei mai aprigi contestatari ai lui Burleanu, Ion Crăciunescu (67 de ani) i-a uimit pe mulți, în luna februarie, când a declarat, în direct, că un succes al lui Burleanu în scrutinul de pe 18 aprilie îl va face să plece din România și să-și continue viața în Statele Unite, alături de fiica sa. Însă acest lucru nu se va întâmpla: „Mă veți vedea în continuare la Digi Sport (n. red – Ion Crăciunescu e specialistul televiziunii pe teme de arbitraj), a fost o situație emoțională, de moment. Ca să plec, trebuie să mă accepte alții, pentru că în SUA nu ajunge oricine”, a spus fostul mare arbitru, pentru ProSport, înainte să dezvăluie cum a primit vestea că Burleanu va conduce fotbalul românesc pentru încă patru ani: „Vă dau cuvântul meu de onoare, reacția mea când am aflat că Burleanu a ieșit președinte a fost „așa, și?”. Nu-mi poate confisca Burleanu tot ce am făcut în fotbal. Nu sunt supărat, am alte priorități și țeluri în viață, iar alegerile de la FRF sunt la rubrica „diverse”. Într-o țară democratică, nu pot decât să accept votul”.
La fel ca alți oameni importanți din fotbalul românesc care l-au susținut pe Lupescu, lui Crăciunescu nu-i mai rămâne decât să găsească explicații pentru înfrângerea „la scor” din alegeri: „A făcut greșeli, s-a apucat prea târziu de campanie și a plătit scump pentru asta. A fost precipitat”, s-a rezumat să spună Ion Crăciunescu, pentru ProSport.
Pe 14 februarie, cu mai bine de două luni împotriva alegerilor, Ion Crăciunescu uimea pe multă lume când făcea, în direct la TV, un anunț surprinzător: „Eu m-am decis. Dacă va câștiga din nou Burleanu, plec din țară. Mă duc la fiica mea, în Statele Unite, și nu mă mai întorc niciodată. Din cauza asta. Mi se pare mult prea grav pentru fotbalul acesta și vreau să uit de tot. Nu m-a solicitat nimeni pentru aceste alegeri. În viața mea, am avut ocazia să rămân în străinătate și nu am rămas. În orice țară mă duceți arde pielea să mă întorc acasă”, spunea fostul arbitru.
Miercuri, Răzvan Burleanu a câștigat al doilea mandat consecutiv în fruntea Federației de Fotbal, după ce a adunat 168 de voturi (66,1%) dintre cele 254 exprimate în scrutinul de la Casa Fotbalului. Prin comparație, Ionuț Lupescu a strâns 78 de voturi, Marcel Pușcaș se poate lăuda cu opt, iar Ilie Drăgan cu niciunul. „I-am ciuruit”, a fost reacția lui Burleanu.