Craiova a pierdut amicalul cu elveţienii de la Aarau. Oltenii au lăsat o impresie deplorabilă contra unui adversar modest
Într-un meci amical disputat în complexul Arcadia Sport Resort din Belek – Antalya, Universitatea Craiova a fost învinsă cu 1-0 de formaţia FC Aarau (locul 7 în Challenge League, eşalonul al doilea din Elveţia).
În prima oră de joc, „rezervele” lui Papură au jucat slab, fără orizont, haotic, cu mingi lungi fără destinatar şi au etalat numai câteva acţiuni personale, inevitabil eşuate. A surprins neplăcut evoluţia întregii echipe, dar îndeosebi a stoperilor şi a atacanţilor Baiaram şi Markovic, care au irosit practic orice minge le-a intrat în posesie. Oltenii au avut un penalty, făcut cadou de arbitru, în minutul 27, fiindcă Juncu nu a fost faultat, dar oricum Markovic a tras prost şi portarul a intuit direcţia. În ultimul minut al primei părţi, Bălaşa a încercat să degajeze o minge din careu şi a nimerit piciorul unui adversar, iar Jackle a transformat penalty-ul.
Nimic nu a mers bine
Evoluţia modestă a alb-albaştrilor a continuat şi în repriza secundă, inclusiv după intrarea echipei de bază, în minutul 60, craiovenii încercând mai mult acţiuni solitare, fără trasee de joc, iar elveţienii au ratat câteva ocazii de a-şi mări avantajul. Unicul lucru care s-a schimbat după ce Papură şi-a trimis pe teren titularii a fost raportul posesiei, Craiova având mingea, dar fără a pune în pericol poarta adversă.
Universitatea, până în minutul 60: L. Popescu – Vlădoiu, Bălaşa, Tiago Ferreira, Juncu – I. Popescu, Ivanov, Danciu – Bărbuţ, Markovic (37 Niţu), Baiaram.
Din minutul 60 au jucat: Pigliacelli – Martic, Cosic, Acka, Măţel – Mateiu, Nistor, Cicâldău – Ivan, Roman, Mihăilă.
FC Aarau a început cu: Bonorand – Thaler, Lujic, Giger, Thiesson – Jackle, Balaj – Zverotic, Rrudhani, Neumayr – Alounga. După pauză au intrat: von Arx – Schindelholz, Schneuwly, Maierhofer, Hammerich, Misic, Mehidic, Freyenmuth, Pepsi, Peralta.
În primul amical din Antalya, alb-albaştrii au învins cu 2-0 formaţia Eintracht Braunschweig (Liga a III-a din Germania), scor 2-0.
Celelalte amicale ale echipei din Bănie: Universitatea Craiova – Pogoń Szczecin (locul 3 în prima ligă poloneză), pe 18 ianuarie, Universitatea Craiova – Zagłębie Lubin (locul 10 în prima ligă poloneză), pe 23 ianuarie, Universitatea Craiova – Wolfsberger AC (locul 4 în prima ligă austriacă), pe 24 ianuarie. Apoi, craiovenii vor reveni acasă, iar pe 31 ianuarie vor disputa primul meci al anului în Liga I, cu Gaz Metan Mediaș, pe teren propriu.