Craiova vrea un titlu istoric în Liga 1 și este cu gândul la „finala campionatului”: „Aștept 30.000 de olteni în tribune, orice ar fi! De la Cămătaru n-am mai văzut atacant precum Koljic!” | EXCLUSIV
Craiova a câștigat derby-ul cu CFR Cluj, scor 3-2, iar oltenii sunt cu gândul la un titlu istoric în Liga 1, sub comanda italianului Cristiano Bergodi. Oltenii au 4 victorii în primele 5 etape din play-off.
În exclusivitate pentru ProSport, Gică Craioveanu a mărturisit că este cu gândul la câștigarea campionatului și nu concepe ca derby-ul din Bănie, din ultima etapă, să se dispute fără spectatori. Ar putea fi meciul decisiv în lupta pentru titlu, CFR având acum un avans de un punct, după înfrângerea din Gruia.
Gică Craioveanu: „Aștept 30.000 de olteni în tribune, orice ar fi!”
„Eu aștept 30.000 de olteni în tribune cu CFR, orice ar fi. Nu concep o altă variantă, mai ales dacă se va juca meciul cu titlul pe masă! Fără public, noi, Craiova, avem de pierdut, iar CFR ar fi mare favorită la titlu, chiar dacă se va juca la noi acasă și i-am bătut la Cluj-Napoca”, este convins Craioveanu.
După victoria cu CFR, elevii lui Cristiano Bergodi au avut parte de o atmosferă incendiară la sosirea la Craiova. Sute de suporteri au venit la aeroportul din Bănie, iar jucătorii au avut parte de o primire de gală.
„Craiova are cea mai bună linie de mijloc din Liga 1, asta e indiscutabil. De asta sunt foarte optimist, pentru că îmi place ce văd. Sunt jucători foarte talentați acum la Craiova, cum noi, oltenii, n-am mai avut de mult. În plus, de la Cămătaru și până acum, eu n-am mai văzut atacant precum Koljic. Dar să nu ne grăbim să vorbim de titlu, pentru că Bursucu’ (n.n. Dan Petrescu) nu se predă niciodată, îl știm bine cu toții. CFR o să rămână foarte periculoasă, sunt convins de asta”, a mai afirmat Craioveanu.
Ajuns la 52 de ani, Gică Craioveanu a jucat la Craiova între 1991 și 1995. El a făcut parte din echipa care a luat ultimul titlu în Liga 1, în sezonul 1990-1991.
Fostul mare atacant a fost de două ori golgheter în România, în 1994 și 1995. Apoi, Craioveanu a fost la înălțime peste 10 ani în Spania, acolo unde a jucat pentru Sociedad, Villarreal și Getafe.