Craiova l-a vrut, s-a sucit în ultima clipă și FCSB l-a transferat! Golgheterul acontat de Gigi Becali: „Acum poate regretă!”

Ioan Hora a semnat cu FCSB în iarnă, dar până să ajungă la echipa lui Gigi Becali atacantul a fost dorit de Dinamo, mai nou, a ieșit la iveală și „pista” Craiova, dezvăluită chiar de agentul său, Bogdan Apostu. Mihai Rotaru, patronul oltenilor, a fost cel care s-a răzgândit în ultima clipă în privința transferului fostului golgheter al Ligii 1 Betano, iar vicecampioana a profitat și l-a transferat.

Negocierile dintre Craiova și Bogdan Apostu au fost destul de avansate, susține agentul, și doar indecizia lui Rotaru a făcut ca Hora să ajungă la FCSB. Ratarea transferului a fost cu atât mai dureroasă pentru olteni cu cât Hora a marcat de trei ori împotriva echipei din Bănie de la transferul la FCSB. „Acum poate regretă”, spune Apostu.

„În primă fază am avut ofertă de la Craiova pentru Hora, însă domnul Rotaru și-a reconsiderat poziția și l-a luat Steaua. Acum poate dânsul regretă. Este cel de-al treilea meci consecutiv când Hora își aduce contribuția la victoria împotriva Craiovei”, a spus Bogdan Apostu, la DigiSport.

Hora a ajuns la FCSB la începutul acestui an și a evoluat pentru formația pregătită de Mihai Teja în 12 partide, reușind să marcheze 5 goluri. Ioan Hora a fost golgheterul Ligii 1 în 2016, pe când evolua la Pandurii Tg. Jiu, cu 19 goluri. Imediat după acel sezon, Hora s-a transferat în Turcia, la Konyaspor.

Publicat: 09 05. 2019, 20:52
Actualizat: 09 05. 2019, 20:53