Omul de afaceri Nicolae Cristescu, care dorește să cumpere FC Rapid de la George Copos, a declarat, marți, că s-a ajuns la un ultim acord și „nu mai este nimic de negociat”, urmând ca în două, maxim trei zile, actele să fie semnate.
„Am ajuns la ultimul acord, nu mai este nimic de negociat, acum pot spune cu certitudine că înțelegerea s-a parafat, cel puțin punct de vedere verbal. Singurul lucru care mai este de făcut este redactarea de către avocați a contractului de vânzare-cumpărare. Practic, nu mai are ce să mai apară. Probabil în două, maxim trei zile, vom semna. A rămas suma care o negociasem în urmă cu două săptămâni. Iar sumele care vor apărea ulterior le va plăti domnul Copos„, a declarat Cristescu.
Întâlnirea care a avut loc între Nicolae Cristescu și George Copos a durat aproximativ două ore și jumătate.
George Copos a mai încercat în trei rânduri să vândă gruparea giuleșteană, în 2008, 2009 și 2013, dar negocierile cu oamenii de afaceri Fathi Taher, Lutz Stache și Gruia Stoica au eșuat.
Clubul Rapid traversează de la sfârșitul anului 2012 o gravă criză financiară care a culminat cu retrogradarea în Liga a II-a după ce Administrația de Licențiere din cadrul FRF a refuzat să îi acorde licența pentru ediția 2013-2014 a Ligii I din cauza datoriilor. În consecință, formația giuleșteană va evolua în sezonul 2013-2014 în Liga a II-a.
La 7 decembrie 2012, Tribunalul București a admis cererea SC FC Rapid SA și a deschis procedura de insolvență a clubului condus de George Copos.
SC FC Rapid SA, societatea care administrează gruparea giuleșteană, are de achitat datorii în valoare de 148.029.085 lei (aproximativ 34 milioane de euro), conform tabelului preliminar de creanțe admis de adminstratorul judiciar în dosarul de insolvență.
La masa credală au fost înscriși 163 de creditori care au solicitat creanțe în valoare de 210.838.992 lei (aproximativ 48 de milioane de euro), însă administratorul judiciar a admis doar 148 de milioane de lei.
La 17 mai, Tribunalul București a decis ca termen pentru confirmarea planului de reorganizare a SC FC Rapid SA data de 13 septembrie, în cadrul dosarului de insolvență al societății care administrază gruparea giuleșteană de fotbal.
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER