CFR Cluj a câștigat la limită partida de sâmbătă după-amiază cu Chindia Târgoviște, scor 1-0, în urma unui gol controversat marcat de Bilel Omrani.
Gruparea din Gruia este lider în clasament, cu 48 de puncte, în timp ce echipa de pe locul doi, FCSB, are 37 de puncte şi un joc mai puţin. Poziţia a treia este ocupată de FC Voluntari, care are 28 de puncte (17 jocuri). Chindia este pe poziţia a zecea, cu 19 puncte.
Clujenii mai adună trei puncte în lupta pentru câștigarea campionatului și se distanțează la 11 puncte în vârful clasamentului, urmată de FCSB, cu un meci mai puțin disputat.
Golul a venit după o fază controversată, în care Valentin Costache a atins mingea cu mâna în momentul preluării.
„Orice atingere cu mână în careu a atacantului trebuie sancționată. Totuși, trebuie să avem în vedere că Graovac a fost tras în careu și împiedicat să joace mingea, faza se impunea un penalty. De asemenea, și la Omrani a fost penalty. Trebuie să vina VAR-ul cat mai repede.
Noi nu am vorbit de arbitrajele altora, așa cum se obișnuiește, iar asta se pare că ne-a afectat. Am întâlnit o Chindia care a acumulat anumite nemulțumiri și înțeleg aceste reacții din partea lor”, a declarat Cristi Balaj la Digi Sport.
Meme Stoica este de părere că CFR Cluj a câștigat trei din ultimele patru titluri cu ajutorul arbitrajului.
Totodată, managerul general al roș-albaștrilor a comentat și despre implementarea sistemului VAR în Liga 1 și a transmis că echipele din primul eșalon fotbalistic nu o să se bucure de arbitrajul video nici în play-off, așa cum FRF și LPF au promis.
„Eu fac scandal de patru ani, iar CFR Cluj câștigă campionate peste campioane cu greșeli de arbitraj. Eu cred că trei campionate din patru au fost câștigate exclusiv datorită greșelilor de arbitraj. Au fost greșeli prea mari și clare.
La meciul cu Chindia Târgoviște a fost o greșeală care nu poate să fie explicată. Radu Petrescu nu poate să se ducă să le explice șefilor lui această fază”, a tunat Mihai Stoica.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER