Cristi Balaj a dat verdictul în ceea ce privește penalty-ul primit de olteni în meciul cu Dinamo. „E un mod neregulamentar!”

Cristi Balaj, presedintele ANAD sustine o conferinta de presa la sediul MTS, joi 23 ianuarie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Cristi Balaj, fostul mare arbitru din România, a dat verdictul în ceea ce privește penalty-ul primit de Universitatea Craiova în minutul 28 al meciului cu Dinamo București.

Oficialii lui Dinamo au contestat decizia lui Horațiu Feșnic de a acorda penalty pentru Universitatea Craiova, toate acestea după ce Marius Constantin a căzut în careu după un duel cu Ante Puljic, dar Cristi Balaj crede că centralul partidei din etapa a 7-a a luat o decizie corectă.

Cristi Balaj, verdict în ceea ce privește penalty-ul de la meciul Dinamo – Universitatea Craiova

„Se cere arbitrilor, ca atunci când văd că premergător unei lovituri libere, jucătorii se trag sau se ţin în careu, trebuie să oprească jocul. A făcut acest lucru şi a cerut jucătorilor să nu ţină că nu acceptă. După care, Puljic a fost atenţionat verbal.

Apoi, îl avem pe Marius Constantin care este în faţa jucătorilor, iar apărătorul avea mâinile în continuare pe atacant. Atenţie mare… Dacă foloseşti VAR-ul și arbitrul nu sacționează această fază, cei de la VAR îi vor atrage atenţia. E un mod neregulamentar. Este penalty, da, e un penalty obţinut!

Marius Constantin e împiedicat, el nu poate să dezvolte viteză de deplasare, nu poate să se desprindă aşa cum ar fi dorit… Îmi e greu să spun dacă el cade din cauza acestei ţineri sau nu., a spus Cristi Balaj, fostul mare arbitru din România, la Telekom Sport.

Universitatea Craiova e neînvinsă în sezonul 2020 – 2021 din Liga 1

După victoria obținută pe Arena Națională cu Dinamo București, scor 0-1, Universitatea Craiova s-a distanțat în clasamentul din Liga 1. Oltenii au adunat 21 de puncte din 7 meciuri jucate în sezonul 2020 – 2021 și sunt neînvinși. De partea cealaltă, gruparea din „Ștefan cel Mare” a rămas pe locul 14, cu 5 puncte.

Publicat: 19 10. 2020, 09:00
Actualizat: 19 10. 2020, 11:15