Cristi Bălgrădean (33 de ani) este sfătuit de Bogdan Andone să plece de la CFR Cluj și să accepte oferta venită din Cipru.
Cristi Bălgrădean este unul dintre oamenii de bază de la CFR Cluj, însă portarul în vârstă de 33 de ani ar putea să se despartă de campioana României în perioada de mercato din iarnă.
Goalkeeperul campioanei României este dorit de o formație din Cipru, iar Bogdan Andone îl sfătuiește să accepte propunerea venită și să o părăsească pe trupa condusă de Dan Petrescu.
Bogdan Andone este de părere că Cristi Bălgrădean ar putea să se impună fără probleme în campionatul din Cipru și dezvăluie că la un moment dat au existat două echipe care s-au arătat interesate de serviciile acestuia.
„Da, știu că Bălgrădean este dorit în Cipru. Și eu am avut o discuție acum ceva vreme, pentru el, în Cipru, și probabil din acest motiv a rămas în atenția echipelor. Acum să vedem, pentru că erau două echipe care erau interesate în acel moment, dar el a ales CFR Cluj. Nu știu ce spun acum, pentru că astăzi și mâine este etapă în Cipru”, a declarat Bogdan Andone pentru GSP.ro.
„Într-adevăr, sunt echipe care sunt în suferință și ar avea nevoie de el. E foarte posibil ca, din punctul ăsta de vedere, mutarea să se facă la un moment dat, dacă el va dori să plece de la CFR, dar cu siguranță interes din Cipru există pentru el. Am discutat cu el și i-am spus că Cipru ar fi o țară și un campionat care i-ar prinde foarte bine, iar din punctul meu de vedere s-ar adapta foarte bine aici”, a spus tehnicianul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER