Cristi Borcea a vorbit despre o posibilă revenire la Dinamo, după ce Iuliu Mureșan l-a chemat înapoi în „Groapă”.
Dinamo București a intrat în insolvență, iar Iuliu Mureșan a fost adus la conducerea clubului din „Ștefan cel Mare” pentru a-i salva pe dinamoviști.
Iuliu Mureșan a fost numit director executiv al lui Dinamo după intrarea în insolvență a clubului, iar acesta l-a chemat pe Cristi Borcea înapoi la gruparea „câinilor”. La conferința de presă susținută la Dinamo, oficialul din „Groapă” a făcut un apel către Nicolae Badea și Cristi Borcea. „Domnul Badea este implicat ca suporter. Nu este implicat în alt mod. Acum nu e implicat în clubul Dinamo, dar mi-ar plăcea să se implice. Mi-ar plăcea să vină și Borcea să se implice financiar, dar și mulți alți dinamoviști”, a recunoscut Iuliu Mureșan.
Răspunsul lui Cristi Borcea nu s-a lăsat așteptat. Fostul oficial din „Ștefan cel Mare” a transmis că nu are de gând să investească din nou la Dinamo deoarece a suferit din cauza acestei echipe, dar i-a asigurat pe „câini” că va rămâne toată viața dinamovist.
Motivul pentru care Cristi Borcea nu își mai dorește să se implice la Dinamo are legătură cu familia sa. Afaceristul a ales să se concentreze asupra Valentinei Pelinel, actuala lui soție, și a copiilor săi.
„Voi fi toată viața dinamovist, chiar dacă am suferit enorm din această cauză, Repet, îmi dedic timpul și existența soției mele, Valentina, și copiilor mei, ei sunt tot ceea ce este mai important în viața mea. Doar ei contează pentru mine”, a spus Cristi Borcea, conform GSP.ro.
Din căsătoria cu Mihaela:
Din căsătoria cu Alina Vidican:
Din căsătoria cu Valentina Pelinel:
În timp ce era căsătorit cu Alina Vidican, Cristi Borcea a avut o relaţie cu avocata Simona Dana Voiculescu. Din iubirea celor doi s-a născut o altă fetiţă pe nume Andreina Carolyn Christine.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER