Cristi Borcea e as în artificii financiare. I-a pus 5.000 de euro în fața tânărului fotbalist și apoi a luat 3.000.000 de euro din transferul lui, deși l-ar fi putut pierde gratis: „Giovanni Becali voia să-și ia el comisionul!”
Cristi Borcea e as la capitolul bani. Fostul acționar de la Dinamo a vorbit, recent, despre transferul lui Marius Niculae de la Dinamo la Sporting Lisabona.
Cristi Borcea a povestit cum a reușit să obțină semnătura fotbalistului la prelungirea contractului.
Marius Niculae s-a remarcat de-a lungul carierei în fotbalul vest-european, acesta evoluând pentru Sporting Lisabona (Portugalia), Standard Liege (Belgia), Mainz (Germania) sau Inverness (Scoția).
Cum a reușit Cristi Borcea să obțină semnătura lui Marius Niculae. „Giovanni Becali voia să-și ia el comisionul!”
Fostul acționar al clubului din „Ștefan cel Mare” a dezvăluit cum a reușit să obțină 3 milioane pe transferul lui Marius Niculae. Tehnica lui demonstrează că e as în artificii financiare. Practic, Borcea i-a dat 5.000 de euro lui Marius Niculae, el obținând apoi 3.000.000 de euro din transferul lui, asta în contextul în care l-ar fi putut pierde gratis pe tânărul fotbalist.
„Ce spectacol a fost și când l-am transferat pe Marius Niculae la Sporting Lisabona. Mă căuta tatăl lui Marius Niculae să plece liber și am luat 3 milioane pe el.
Marius Niculae era mic și eu l-am pus să semneze. El știa că termină contractul și e liber, tatăl lui vorbea cu toate echipele și atunci m-am certat cu Giovanni pentru că îl voia liber, să își ia comisionul pentru el. I-am spus: «Giovanni, are contract cu mine». «De unde Borcea, i-ai falsificat contractul».
Eu l-am băgat la un meci și i-am dat 5.000 și am zis bravo, băiatule și l-am pus pe contract. La mine nu a plecat niciunul liber de contract”, a povestit Cristi Borcea, potrivit Fanatik.
Cristi Borcea și Giovanni Becali, conflicte serioase din cauza banilor
Tot Cristi Borcea a povestit și cum decurgeau întâlnirile cu impresarul Giovanni Becali în legătură cu transferurile din acea vreme. Fostul șef de la Dinamo a amintit un episod deloc plăcut petrecut în birourile clubului Internazionale Milano în timpul negocierilor pentru transferul fotbalistului Adi Mutu.
„Avem de toate, de la discuții până la spart birourile. Ne-am bătut când era la Dinamo. Ne certam pe jucători, sunt multe. Mergem să îl transferăm pe Mutu la Inter și avea clauză două milioane, dar nu era pusă de noi, ci de FC Argeș. Oriali era director general, avea mamă româncă, și Giuliano Terraneo era director executiv.
Ăla zicea să dea banii în tranșe. Giovanni mă întreabă cât costă în tranșe, i-am spus că 4 milioane. Omul îi explica și s-a enervat Giovanni în biroul lui Inter, să îi pună biroul în cap. Zic «gata, plecăm! Nu se mai face niciun transfer». Și Mutu zice: «Nea Giovanni, eu nu mai plec de aici»”, a povestit Cristi Borcea, la Fanatik.