Cristi Borcea este chemat înapoi la Dinamo de către o glorie a clubului. Ce a decis fostul acționar al „câinilor”
Dinamo trece prin cea mai grea perioadă din istoria clubului, după ce a retrogradat pentru prima dată în Liga 2, pierzând meciul de baraj împotriva celor de la Universitatea Cluj, scor 1-3 la general.
Este cea mai mare contra performanță reușită de clubul din „Ștefan cel Mare” în istoria de peste 74 de ani a clubului, având nevoie foarte mare de bani pentru a începe acest sezon de Liga 2.
Costel Orac, unul dintre cei mai mari dinamoviști, spune că a vorbit cu Cristi Borcea despre o revenire a acționarului în „Ștefan cel Mare”.
Cristi Borcea este chemat înapoi la Dinamo de către o glorie a clubului. Ce a decis fostul acționar al „câinilor”
Fostul internațional a vorbit despre problemele mari financiare ale clubului Dinamo. Costel Orac spune că a vorbit cu Cristi Borcea pe seama unei reveniri în acționariatul clubului, însă acesta a transmis că nu are de gând să revină decât în anumite condiții.
Cristi Borcea a fost acționarul clubului Dinamo în perioada 1998 – 2012. „Alături” de „câini” acesta a câștigat 4 campionate, 6 Cupe și 2 Supercupe.
„Sunt datorii foarte mari. Cristi mi-a zis: «Efectiv nu pot să mă bag, mai ales la ce-am pățit cu fotbalul. Nu-mi mai arde. Nu vreau să risc! Chiar e foarte greu. Jucătorii nu sunt, bani nu sunt, bază nu este.
Fiind tranziție acum, fără jucători și antrenori, trebuie să existe o perioadă de organizare și să încerci să așezi lucrurile»”, a declarat Costel Orac, potrivit Gsp.
Costel Orac a vorbit și despre venirea lui Ionuț Negoiță la Dinamo și momentul în care acesta s-a întâlnit cu legendele clubului din „Ștefan cel Mare”.
Când a venit Negoiță credeam că are o gândire despre fotbal, mai ales că venise și Anghelache. Eram șase, șapte jucători, Cheran, Oneață, Mulțescu, Dragnea, eu… și ne-am întâlnit cu Negoiță la RIN. Ne-a expus faptul că vrea să ne atragă pe lângă echipă, că suntem gloriile lui Dinamo și să ajutăm cu ce putem. A trecut o perioadă, am mers pe la jocuri și a rămas așa”, a mai spus Costel Orac pentru sursa citată.