Cristi Chivu, alături de Ionuț Lupescu! Ce va face în cazul în care „Kaiserul” va câștiga alegerile pentru șefia FRF

Fostul internațional Cristi Chivu a fost la lansarea candidaturii lui Ionuț Lupescu la președinția Federației Române de Fotbal. Și-a manifestat sprijinul pentru fostul său coleg de la națională și a anunțat ce planuri are în cazul în care „Kaiserul” va fi ales să conducă fotbalul românesc.

„Nu m-am gândit să candidez pentru că îmi cunosc lungul nasului. Eu nu am experiență în administrație. Ar fi simplu să fac lucrurile doar de dragul de a le face, dar eu nu vreau să-mi bat joc. Nu mi-am bătut joc niciodată de mine, de viață și de cei care au așteptări mari de la mine. Probabil voi face un curs de management și marketing în 2019”, a anunțat Chivu.

Apoi, a explicat că nu a discutat încă cu Lupescu ce funcție ar putea avea în cadrul FRF: „Nu am discutat cu Ionuț asemenea lucruri. Eu nu știu acum care sunt intențiile mele în viitor. Am făcut o alegere, suntem în Italia, suntem bine. Dar pentru o colaborare, pentru a-l ajuta pe Ionuț, sunt dispus să răspund prezent”.

Altfel, fostul jucător al lui Inter Milano nu s-a arătat deloc mirat că Adi Mutu a ales să fie de partea actualei conduceri a FRF, el fiind acum manager sportiv al naționalei. „Fiecare e liber să facă ce vrea cu viața lui. Nu m-a surprins cu absolut nimic”.

Publicat: 27 02. 2018, 13:53
Actualizat: 27 02. 2018, 14:00