Cristi Chivu, anunțul momentului despre viitorul său! Unde va antrena fostul căpitan al naționalei României: „Acesta e primul obiectiv”
Fostul internațional Cristian Chivu a recunoscut că a luat-o pe calea antrenoratului și nu se vede într-o funcție andministraivă.
Actualul tehnician de la Inter Primavera l-a susținut public pe Ionuț Lupescu la șefia FRF la alegerile din 2018.
Chivu a dezvăluit că nu este interesat de o revenire în țară și că nu a fost contactat de Federaţia Română de Fotbal, însă a refuzat oferte de a antrena în Liga 1.
Cristi Chivu, anunțul momentului despre viitorul său! Unde va antrena fostul căpitan al naționalei României: „Acesta e primul obiectiv”
Cristian Chivu este preocupat acum să ajungă să pregătească o formație din prima ligă italiană.
„Am primit multe mesaje, din Federație, nu. Eu am fost în tabăra adversă și am fost ciuruit. Eu vreau în iarbă, nu vreau la birou. Vreau să reușesc aici, vreau să rămân aici. Am primit oferte din România în ultimii ani, dar am refuzat, eu am început un drum aici.
Au fost oferte mai mult sau mai puțin concrete, mai mult sau mai puțin oficiale, dar am refuzat. Primul obiectiv e Serie A și apoi urmează altul”, a declarat Cristi Chivu pentru Digi Sport.
Cristi Chivu a evoluat pentru Inter în perioada 2007-2014, bifând 115 partide. Alături de italieni, a triumfat în Champions League, în sezonul 2009-2010, când echipa era antrenată de Jose Mourinho. Pe lângă trofeul european, Chivu a mai devenit de trei ori campion în Serie A.
Chivu a început să joace în echipa sub 21 de ani. În echipa naţională de fotbal, a jucat la Euro 2000 şi Euro 2008. Unul dintre cele mai importante goluri reuşite la echipa naţională a fost cel de la Euro 2000, primul gol din disputa cu Anglia, câştigat de tricolori cu 3-2. La 21 mai 2011, Cristian Chivu şi-a anunţat retragerea din prima reprezentativă a ţării noastre, în care a fost selecţionat de 75 de ori.
Chivu şi-a încheiat prematur cariera din cauza accidentărilor, anunţând acest lucru la data de 31 martie 2014.