Cristi Manea are o situația încurcată rău de tot. În anul 2014 s-a transferat de la Viitorul la Apollon Limassol, dar nu a apucat să joace niciun meci pentru echipa din Cipru. A fost împrumutat la Mouscron, FCSB și CFR Cluj.
În ultimele șase luni a jucat la formația ardeleană și a pus umărul la al treilea titlu consecutiv cucerit de formația din Gruia. Împrumutul său nu a fost pe un an, așa cum s-a crezut inițial, iar acum trebuie să se întoarcă la clubul cu care are contract.
Cristi Manea nu s-a dus însă în Cipru. A rămas acasă și se pregătește singur. Nu știe care va fi viitorul lui mai ales că ciprioții i-au fixat un preț destul de mare.
„Mă antrenez singur acum, dar cer pe mine peste 1.000.000 de euro. Mă pregătesc separat momentan şi aştept să văd ce se întâmplă. Nu m-am întors la Apollon, mai am contract cu ei, dar ştiu că vor să mă vândă. Sper să se facă transferul”, a declarat fundașul născut la Agigea pentru Fanatik.
Suma de transfer a fost o problemă și când a jucat la FCSB. Gigi Becali nu a fost de acord să dea mulți bani și l-a trecut imediat pe banca de rezerve.
„Dacă joacă Manea și o face mai bine decât Crețu, foarte bine. Joacă Popa și o face mai bine decât Man, foarte bine. Dar la mine astea nu contează.
Eu l-am luat pe Manea pentru că e tânăr. Nu am vrut să îl cumpăr direct, am vrut să îl văd. Acum luam țeapă. El este cel mai cuminte și cel mai caracter din tot lotul, dar la FCSB nu joci doar pentru asta. El, Manea, când a intrat, nu a demonstrat. Vedeți ce a făcut în meciul cu Dinamo. Eu îl voiam ca să îl vând cu 10 milioane, 20 de milioane”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER