Cristi Pulhac, dezvăluiri din vestiarul lui Dinamo! Cine era cel mai „speriat” înaintea unui derby | VIDEO EXCLUSIV PROSPORT LIVE
Cristian Pulhac (35 de ani) a fost invitatul lui Victor Vrînceanu la ProSport LIVE și a povestit cum trăiau dinamoviștii derby-urile pe vremea când era jucăor în „Ștefan cel Mare”.
- Dinamo – FCSB se joacă duminică, 16 februarie, de la ora 20:00, pe Arena Națională. Partida va fi transmisă în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.
„Emoțiile care eram la derby-uri îmi creșteau adrenalina. Eram mai injectat, să spun așa”, a spus Cristi Pulhac, comentat de către rivalul Alex Bourceanu: „Tuturor ne crește adrenalina, depinde cât de mult”.
Fostul fundaș al „câinilor” a dezvăluit că totuși erau și jucători care nu făceau față la fel de bine presiunii unui derby: „Uite, de exemplu, noi l-am avut pe Zicu. Nu intra cu o adrenalină pozitivă. Era puțin mai panicat”.
Suporterii umpleau vestiarul
Au existat momente în viața dinamoviștilor în care suporterii luau cu asalt vestiarul după meciurile cu FCSB. Cristi Pulhac susține că acest exces de zel era controlat însă de finanțatorul de atunci, Cristi Borcea.
„Aveam și un «spate», pe care acum nu-l au. Mă refer la Cristi Borcea, care îi mai și lăsa pe suporteri în vestiar, dar îi ținea într-un fel în lesă. Adică, nici să ne facă vreun rău”, își amintește Pulhac.
Rivalii au prefațat derby-ul
„Tot timpul se discuta despre acest etern derby și nu se mai discuta despre locurile din clasament. Eu aștept mai mult spectacolul din tribune, decât cel din teren”, a mărturisit Cristi Pulhac.
„Orice se întâmpla și pe oricare poziție se aflau cele două, meciul era foarte strâns. Meciurile mereu s-au simțit mai intense decât celelalte. Cel mai frumos gol a fost cel al lui Rusescu. Eram într-o poziție foarte rea în clasament, eram conduși cu 1-0, nu speram să avem o partidă foarte bună, Dinamo era mai în formă, avea un joc mai bun, mai fluid. Eu când jucam îi băteam tot timpul”, a spus și Alex Bourceanu.