Cristi Pulhac speră ca Gigi Mulțescu să salveze echipa. „Dinamo nu mai sperie pe nimeni! E debandadă în club!” | EXCLUSIV
Cristi Pulhac a vorbit pentru ProSport despre problemele pe are le are Dinamo și despre instalarea lui Gigi Mulțescu pe banca tehnică a „câinilor”, iar acesta trage semnalul de alarmă în ceea ce privește viitorul echipei.
Fostul fotbalist al lui Dinamo a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Gigi Mulțescu, nou antrenor al formației din „Ștefan cel Mare”, iar acesta speră ca jucătorii din „Groapă” să se ambiționeze și să dea totul pe teren pentru a duce echipa mai sus în clasament.
Totodată, Cristi Pulhac este sigur că Gigi Mulțescu o să rezolve și „problema celor care erau supărați că au fost anumiți jucători impuși” în primul „11” al dinamoviștilor.
Cristi Pulhac speră ca Gigi Mulțescu să salveze echipa
„Mulțescu e un antrenor bun, asta e clar! Sper din suflet să văd o schimbare în bine. Mereu s-a schimbat ceva când a venit un tehnician nou. Jucătorii se ambiționează indiferent de numele cui vine. Vor să joace și să dovedească. Se vine cu alte idei, o altă tactică și atmosfera se schimbă involuntar. Eu vă spun cum mă simțeam cand venea un antrenor nou, vorbesc din perspectiva jucătorului. Voiam să joc și simțeam că trebuie să îi arăt noului antrenor că merit. Cred că se va rezolva și problema celor care erau supărați că au fost anumiți jucători impuși.
Mulțescu a resuscitat multe echipe, e adevărat. Acum nu știu ce se va întâmpla pentru că e cam debandadă la club, dar e posibil ca pe nea Gigi sa nu îl intereseze asta și să ordoneze echipa. Va trebui să îi facă pe jucători să nu se mai gândească la problemele clubului. Asta cred că e cel mai imporatnt. Jocul în ultimele etape a lăsat de dorit. Se pierd puncte multe și în play-out va fi foarte greu. Au presiune mare pentru că orice punct contează. Jucătorii trebuie sa fie capabili mental și aici ține de Mulțescu, cum vă spuneam.
Următorul meci cu Poli Iași e crucial și pentru moldoveni si pentru Dinamo. Toate meciurile pentru Dinamo vor fi o adevărată luptă. Deci să nu se culce pe o ureche cu moldovenii. Dinamo nu mai sperie pe nimeni la ce joc a prestat. Iași o să încerce să ia toate punctele”, a spus Cristi Pulhac pentru ProSport.
- 6 trofee a câștigat Cristi Pulhac cu Dinamo: 2 titluri, 2 Cupe și 2 Supercupe ale României