Cristi Pulhac, uimit după partida Dinamo – Chindia: „E o revelație, mă așteptam ca meciul să fie mai ușor!”

Chindia Târgoviște a învins-o pe Dinamo cu scorul de 1-0, în etapa 17 a Ligii 1. Cristi Pulhac, fost jucător al lui Dinamo, s-a declarat uimit de felul în care a arătat partida, deoarece se aștepta la un meci mai ușor pentru gruparea din „Ștefan cel Mare”.

Unicul gol al meciului Dinamo – Chindia a fost marcat de Valmir Berisha, în minutul 65.

După meciul de sâmbătă seară, Dinamo se află pe locul 8 din Liga 1, în timp ce Chindia Târgoviște se poziționează pe locul 6.

Cristi Pulhac, uimit după partida Dinamo – Chindia

Fostul fotbalist susține că a fost uimit de felul în care a arătat meciul dintre Dinamo și Chindia. Acesta este de părere că problemele financiare de la Dinamo își arată repercusiunile în jocul echipei.

Cristi Pulhac spune că lotul lui Dinamo arată destul de bine, iar, în cazul în care s-ar rezolva problemele financiare, s-ar putea lupta chiar pentru un loc în play-off.

„E o revelație, eu mă așteptam ca meciul să fie mai ușor pentru Dinamo. Am văzut și primul meci al lor, au jucat foarte bine. Eu cred că apasă din ce în ce mai mult problemele din club. Eu îi văd și pe jucători la interviu, sunt supărați în continuare, nu poți să te bucuri de rezultatul pozitiv.

La interviul despre meci (n.r. – meciul cu Hermannstadt, câștigat cu 2-0) au vorbit prea puțin despre meciul pe care l-au câștigat și mai mult despre situația lor. Și asta apasă”

Sunt supărați. Să nu uităm că, în general, au dezertat jucătorii spanioli și cei străini. Românii nu vor dezerta. Eu sper să se decidă ceva în vară, într-un mod pozitiv.

Echipa arată destul de bine, cred că ar putea să se bată pentru un loc din play-off, dar să se rezolve problemele de la club”, a declarat Cristi Pulhac, pentru Digi Sport.

Publicat: 17 01. 2021, 12:23
Actualizat: 17 01. 2021, 12:27