„E liber de contract Alibec?”. Cristi Săpunaru, reacție neașteptată când a fost întrebat despre venirea atacantului la Rapid
Cristi Săpunaru, fundașul lui Rapid, a vorbit despre posibila venire a lui Denis Alibec la formația din Giulești.
În prezent, Denis Alibec este legitimat la Kayserispor, echipă care l-a transferat, în toamna anului trecut, de la Astra, pentru un milion de euro.
Acesta mai are contract până în 2023 cu formația turcă.
Cristi Săpunaru, reacție neașteptată când a fost întrebat despre venirea lui Denis Alibec la Rapid
Cristi Săpunaru s-a arătat uimit de posibilitatea ca Denis Alibec să vină la Rapid și nu crede că o astfel de mutare ar putea avea loc. În același timp, a recunoscut faptul că fostul său coleg de la Kayserispor este un atacant valoros.
„Cum e liber? E liber de contract Alibec? Nu știu de unde aveți informația asta. Mai discut cu cei de la Kayseripor. Nu cred că e liber!
S-a plătit o sumă de bani pentru el, și acum să scape de el așa repede… ușa este deschisă oricărui atacant valoros, și cred că Alibec este un atacant destul de valoros. Nu știu dacă e vreun jucător care să nu cunoască atmosfera de la Rapid, fără falsă modestie”, a declarat Cristi Săpunaru, în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei Rapid – Chindia.
Cristi Săpunaru, despre absența echipelor de tradiție din Liga 1
Fostul mare internațional român a comentat și despre situația cluburilor de tradiție din campionatul românesc.
„Mie mi se pare că încă mai lipsesc echipe. Petrolul, U Cluj… Dar asta trebuie să le dea de gândit celor mai sus puși. Jucăm cu Craiova, dar care o să fie Craiova? Palmaresul e ceva fictiv. Unde sunt suporterii, acolo e palmaresul. Cineva a făcut posibilă chestia asta, să se împartă echipele. A fost foarte „inteligent”.
Nu am văzut să retrogradeze Steaua. A rămas în același campionat. Armata o să trebuiască să dea clubul unui privat. Peste 6 ani o să se ducă să ia clubul înapoi? S-au împărțit atâtea echipe: Steaua, Dinamo, Craiova, urmează și la noi…
Cei care au făcut chestia asta ar trebui să se gândească mai bine la ce rău au făcut fotbalului românesc”, a mai spus Cristi Săpunaru.