Academica Clinceni și Chindia Târgoviște au remizat în meciul din etapa a treia. Partida s-a terminat 0-0. La echipa gazdă a debutat Cristi Tănase. Internaționalul s-a întors în Liga 1 după mai bine de doi ani și jumătate. În anul 2018 s-a transferat de la FCSB la Eskişehirspor în Turcia.
Cristi Tănase a intrat pe teren în minutul 66, dar nu a reușit să aducă victoria echipei sale deși a fost căutat cu baloane de colegi.
„Trebuie să avem răbdare, e un jucător bun, se vede că are calitate, nu pierde mingea, are viziune, n-are rost să vorbim despre Tănase pentru că ştie fotbal foarte mult, s-a maturizat foarte mult, mai are de recuperat dpdv fizic.
E nevoie de timp, de răbdare pentru că trebuie să ajungă la un nivel foarte bun de pregătire. În momentul în care o să ajungă, Tănase va fi un jucător decisiv pentru noi.”, a declarat Ilie Poenaru, tehnicianul formației gazdă.
Ilie Poenaru a recunoscut că le-a cerut șefilor să-i mai aducă jucători. S-a zvonit că îl dorește pe Raul Rusescu, atacant liber de contract după divorțul de Giresunspor, formație din Liga a doua din Turcia.
„Nu e nimic adevărat, eu nu ştiu nimic, e un jucător bun, cu experienţă care a jucat la un nivel foarte mare, dar am 4 atacanţi în lot chiar dacă 2 sunt accidentaţi.
Sunt foarte mulţumit de ei. Încă mai am nevoie de 2-3 jucători, vor mai veni 2-3 jucători pentru că mai avem nişte meciuri neacoperite. Din contră, ne-am descoperit şi mai mult în zona centrală.
E bine că n-am pierdut, e bun şi un punct dacă stăm să ne gândim. Dacă prima repriză a fost destul de echilibrată în care şi-au creat şi ei câteva situaţii, a doua repriză cred că a fost a noastră în totalitate. Trebuie să lucrăm mai mult la finalizare, în rest n-am ce să le reproşez jucătorilor. Au vrut, au avut atitudine, au încercat, atât putem să oferim în momentul asta din cauza omogenităţii”, a mai declarat antrenorul echipei Academica.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER