Cristian Săpunaru n-a mai rezistat, în miez de noapte, și i-a mitraliat pe conducătorii giuleșteni pe Facebook: „Vina voastră când este?”

Daniel Niculae,Cristian Sapunaru,Sapina
Vezi galeria foto - 6 poze

Cristian Săpunaru, actualul jucător al formației turce Kayserispor, a fost extrem de deranjat după eșecul Rapidului, 0-3 cu CS Mioveni, din etapa a 9-a din Liga 2, meci desfășurat joi seara la Buftea.

Se caută un nou antrenor în Giulești: „E haos la Rapid” + Ce credit a primit interimarul Mihai Iosif | EXCLUSIV Prosport Live

Fostul giuleștean a postat un atac dur pe contul de Facebook la adresa conducătorilor rapidiști.

Rapid este foarte aproape să rateze pentru a doua oară consecutiv accederea în primul eșalon fotbalistic al țării.

Săpunaru prevede sfârșitul pentru șefii din Giulești: TIC-TAC⏰!

„Aaaaaaaa… mi-am dat seama… este vina lui D. Niculae, aaaa… si mai e unul… C. Schumacher, aaaa… si mai e unul… D. Pancu, aaaa… si mai e unul… D. Alexa, aaaa… si mai e unul… A. Iencsi, aaaa… si ce crezi, mai e unul… M. Iosif
ALOOO, cat de cat, astia au facut ceva pentru RAPID… VOI ?!?
Vina voastra cand este?! sau e numai vina suporterilor si a fostilor RAPIDISTI? ca mie imi da cu virgula.?.
Ne cerem scuze daca va deranjeaza, dOMNILOR! TIC-TAC⏰!!”, a scris Săpunaru, care a jucat la Rapid în două perioada (2006-2008 și 2015).

Rapid a fost învinsă, joi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, de echipa CS Mioveni, într-un meci restant din etapa a opta a Ligii 2. Golurile au fost marcate de Işfan ‘22, Garutti ’55 şi Negruţ ’69 (penalti).

CS Mioveni ocupă locul 10 în clasament, cu 13 puncte (nouă jocuri), în timp ce Rapid este pe 11, tot cu 13 puncte şi cu un joc mai puţin.

Publicat: 30 10. 2020, 08:33
Actualizat: 30 10. 2020, 09:13