Gigi Becali este în căutare de antrenor. După doar trei etape din Liga 1, FCSB a rămas fără tehnician, iar omul de afaceri din Pipera a precizat, inițal, că Devis Mangia este una dintre opțiunile lui. Pe lista lui Becali a apărut un alt italian, Walter Zenga, care i-a mai pregătit pe roș-albaștri.
Un alt nume ar fi cel al lui Cristiano Bergodi, antrenorul lui FC Voluntari, care a precizat că nu se află în negocieri cu vicecampioana României.
„Nu m-a sunat nimeni, sincer. Nu vorbesc de acest subiect în acest moment„, a spus Bergodi, potrivit telekomsport.ro, care a vorbit despre conaționalii săi, Zenga și Mangia:
„Nu e ușor să refuzi dar acum antrenorii trebuie să se gândească bine. E normal să se gândească la tot ce se întâmplă la un club. Walter este prietenul meu, știe foarte bine ce este în fotbalul românesc, la fel și Mangia care a stat 2 ani de zile aici și știe„.
Bogdan Andone și-a dat demisia de la FCSB în cadrul conferinței de presă susținută la finalul partidei din turul 2 preliminar din Europa League, scor 2-3 cu Alashkert. Tehnicianul a motivat plecarea prin declarația: „nu vreau să fiu huiduit pentru decizii pe care nu le iau eu„.
„Eu am lucrat și nu am avut probleme. Numai un episod. Doar o problemă așa, dar nu chestia tehnico-tactică, eu eram lăsat să antrenez bine echipa și nu am avut niciun fel de problemă din punct de vedere tehnic„, a spus Bergodi, despre perioada în care a lucrat cu Becali la FCSB, în anul 2009.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER