Criticile lui Edi Iordănescu după prima înfrângere a sezonului: „E supărarea mea cea mai mare”

Edward Iordănescu, antrenorul lui Gaz Metan Mediaș, s-a arătat nemulțumit de subțirimea lotului de care dispune la finalul partidei cu FC Viitorul, de luni, din etapa a noua a Ligii 1, scor 1-4. A fost prima înfrângere a medieșenilor din actualul sezon.

„Veneam după o întrerupere competițională și ne doream să păstrăm ritmul de dinainte. Cred că fotbalul e uneori nedrept, la fel ca în seara asta. Luați statisticile și vedeți ocaziile. Portarul lor a fost incredibil (n. red. – Căbuz), a fost omul meciului. Din orice execuție am încercat să marcăm, mingea nu intra. Tratăm ca atare înfrângere, e dureroasă și e frustrantă. La 1-0 am avut ocazii mari, clare, de a reintra în joc, dar nu a vrut să intre. Trebuie să acceptăm, să analizăm naivitățile din defensivă, mai ales că noi ne remarcasem pentru un echilibru în joc. Noi ne-am dus cu și mai mult elan și automat am lăsat spații”, a spus Iordănescu, după meciul cu Viitorul, la DigiSport.

Ulterior, Iordănescu a vorbit pe larg despre lotul său, despre care spune că este dificil să se ridice la nivel de play-off, având în vedere subțirimea sa.

„Sunt supărat pentru că sunt pus într-o situație delicată în sensul în care trebuie să fac prea multe improvizații. Pentru o echipă cu aspirații la play-off e greu să inventezi poziții de joc. Suntem cu poziții descoperite, suntem cu un singur fundaș dreapta, cu Pleașcă. Am improvizat cu Romeo, dar el nu poate fi fundaș dreapta în anumite jocuri. Am venit cu doi fundași centrali buni, cu Popa, dar nu l-am avut pe Constatnin azi și nu am avut alte soluții. În plus, Buș e singurul atacant de profil. E foarte greu să schimbăm și să rotim de la meci la meci. E supărare mea cea mai mare aceasta. Trebuie să schimbăm eticheta asta de echipă care a fost mereu implicată în lupta pentru evitarea retrogradării”, a mai spus Iordănescu.

În urma acestui rezultat, Viitorul Constanța a urcat pe locul 2, având 18 puncte. De partea cealtă, Gaz Metan Mediaș a pierdut primul meci din actuala stagiune, coborând pe locul 3, tot cu 18 puncte.

În runda următoare, echipa lui Gheorghe Hagi va juca tot pe teren propriu, contra lui Poli Iași, în timp ce formația pregătită de Edward Iordănescu va juca acasă, contra Universității Craiova.

 

Publicat: 16 09. 2019, 23:30
Actualizat: 16 09. 2019, 23:31