CS Rapid, mesaj incredibil pentru Gigi Becali: „Dacă vrea să piardă titlul cu orice preț, atunci să joace în Giulești”

Fotbalistii rapidisti saluta galeria dupa meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si Gaz Metan Medias, contand pentru Play out-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Rapid-Giulesti din Bucuresti, luni 18 aprilie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Gigi Becali, patronul echipei FCSB, „a aruncat bomba” în momentul în care a anunțat că se gândește ca meciul dintre FCSB și CFR Cluj să se joace pe stadionul din Giulești.

Latifundiarul s-a gândit la această soluție, din cauza faptului că Arena Națională este indisponibilă, iar oficialii celor de la CSA Steaua au refuzat ca echipa lui Gigi Becali să evolueze pe stadionul „Steaua”.

După ce Gigi Corsicanu, liderul galeriei Rapidului, a oferit primele declarații din partea giuleșteană, acum a venit și rândul lui Mugur Bolohan, directorul adjunct CS Rapid, care și-a spus opinia despre venirea roș-albaștrilor în „casa” rapidiștilor.

Mugur Bolohan: „Dacă vor să piardă titlul cu orice preț, atunci să joace în Giulești”

Bolohan a vorbit despre posibilitatea ca FCSB să joace în Giulești, însă nu vede această mutare de bun augur.

Directorul adjunct al CS Rapid spune că dacă roș-albaștrii vor juca finala pentru titlu pe arena rapidiștilor nu vor reuși să se impună.

Mugur Bolohan a oferit și detalii despre echipa națională. Federația a făcut cerere pentru a evolua în primele trei meciuri din Liga Națiunilor pe Giulești.

„Până să fie luată o decizie, trebuie o cerere. Domnul Gigi Becali vorbește multe. El de vreo doi ani joacă și în Ghencea și nu s-a întâmplat nimic. Am primit mai multe telefoane, dar până nu e ceva concret, nu am ce să răspund. Din punct de vedere legal, vom vedea ce se întâmplă, vom analiza și vom lua o decizie. Legal, au voie să joace, dar moral se vor gândi că nu e locul lor în Giulești, mai ales la un meci important pentru câștigarea titlului.

Eu cred că în Giulești totul va fi împortriva celor de la FCSB. Nu cred că e locul lor să joace un meci ca echipă gazdă în Giulești. Oricine plătește chiria poate juca. Sunt niște tarife acceptate. Echipa Rapid joacă pe o chirie minimă. Suma nu e confidențială, dar e de la caz la caz. Zece mii de euro este prețul minimal, plus utilități. Nu există și o chirie maximă. Se poate cere și un milion de euro.

A venit Federația cu o cere și este probabil ca următoarele trei meciuri din Liga Națiunilor să se joace pe Giulești. Deocamdată Cupa României se va juca sigur aici. Naționala va plăti minim 10 mii de euro plus utilități și sper să se simtă mai bine decât în Ghencea și să rămână în Giulești.

Nu va veni niciodată FCSB să facă cere să joace în Giulești. Dacă vor să piardă titlul cu orice preț, atunci să facă cerere. Nu au nicio șansă să câștige titlul daca vor juca pe Giulești. Până nu văd hârtia nu pot da un răspuns.

Repet, cea mai bună variantă este Buzău”, a declarat Mugur Bolohan la Digi Sport.

Publicat: 03 05. 2022, 20:33