CS Universitatea Craiova a anunțat oficial despărțirea de Cristiano Bergodi! Italianul a plecat din Bănie după eșecul surprinzător cu Chindia, scor 0-1. A fost a doua înfrângere la rând pe teren propriu pentru olteni, care au cedat și cu Clinceni, tot cu 0-1.
Așa cum a anunțat ProSport, antrenor interimar la Craiova va fi Corneliu Papură, fostul fundaș revenind, astfel, pe banca oltenilor, care sunt însă cu gândul la Mirel Rădoi, ori la Laurențiu Reghecampf.
Criticat și de Sorin Cârțu după încă un eșec pe teren propriu, Cristiano Bergodi n-a mai rezistat și s-a ajuns la o despărțire previzibilă încă de vineri seara, având în vedere declarațiile făcute de fostul jucător al lui Lazio. Italianul rămâne cu regretul că în sezonul trecut a fost la un pas de titlu, după ce a pierdut chiar în ultima etapă a play-off-ului meciul decisiv: 1-3 la Craiova cu CFR Cluj.
„În cursul zilei de ieri, Universitatea Craiova și Cristiano Bergodi au ajuns la un acord privind încetarea raporturilor contractuale. Îi mulțumim și îi urăm mult succes în carieră.
În perioada imediat următoare, echipa va fi condusă de Corneliu Papură, ajutat de Dragoș Bon, Gheorghe Ciurea, Florinel Luță, Robert Tufiși, Cornel Blejan și Daniel Ene”, a fost anunțul făcut de CS Universitatea Craiova.
În stagiunea trecută, Cornel Papură a fost de două ori antrenor principal în Bănie şi o dată antrenor secund, în mandatul lui Victor Piţurcă. Rămas fără antrenor după demisia lui Cristiano Bergodi, Mihai Rotaru a apelat din nou la „mantaua de vreme rea”, Papură preluând echipa şi după despărţirile de Devis Mangia şi Victor Piţurcă.
13 victorii, 4 egaluri și 10 înfrângeri în toate competiţiile este bilanţul celor două mandate ale lui Cornel Papură ca antrenor principal al echipei CS Universitatea Craiova
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER